Cea mai rea dintre toate lumile posibile (20) De la explozia urbană la bidonville-ul global

de Mike Davis_
Squatul înseamnă de a lua în posesie un teren sau un loc fără a avea loc o cumpărare, fără a deţine titlul de proprietatre. Despre terenurile periferice „gratuite” s-a vorbit de multe ori ca despre secretul magic al urbanismului din lumea a treia, ca despre o enormă subvenţie neplanificată, acordată săracilor. Cu toate acestea squattajul 1) este rar lipsit de evenimente financiare ce lovesc direct în buzunarul săracilor. De multe ori, squatteri sunt obligaţi să dea şpăgi considerabile politicienilor, gangsterilor sau poliţiştilor ca să poată ocupa terenul pe care au pus ochii şi, uneori, trebuie să plătească, ani de zile , acest tip de „locuinţe” ilegale sau să voteze cum li se indică, mulţi ani la rând. La toate acestea trebuie adăugate şi preţurile împovărătoare impuse de deplasarea spre locul de muncă, din cauza faptului că se locuieşte departe de centrul oraşului sau nu există transportul public necesar pentru a ajunge la servici. Până la urmă, după ce reuşeşte să se echilibreze financiar, după cum a arătat Erhard Berner în studiul său referitor la Manilla, achitând toate actele necesare, intrând astfel în legalitate, squatul se dovedeşte a fi o afacere bună. Principalul avantaj al squatului constă în faptul că cei cărora le dai şpaga ca să te lase în pace, îţi permit să construieşti pe etape, aducând îmbunătăţiri succesive, ceea ce implică o eşalonare în timp a costurilor necesare, astfel încât squatterul se alege, până la urmă cu o locuinţă modestă ce este proprietatea sa.
Practicarea squatului, uneori, poate provoca drame politice ce ajung să ocupe prima pagină a ziarelor. în America Latină, din anii ’60 până în anii ’80, în Egipt, în Turcia şi în Africa de Sud, în diferite perioade, squatul sa transformat în adevărate invazii de terenuri, de multe ori efectuate cu sprijinul grupurilor politice radicale sau, mai rar, cu sprijinul guvernelor naţionale populiste (în Peru, în anii ’60, în Nicaragua, în anii ’80). Depinzând de bunăvoinţa administraţiei şi a politicienilor, squatterii ocupă, de obicei, terenuri publice nefolosite sau domeniile, proprietate a unui singur mare moşier (de multe ori, despăgubit după ce a avut loc ocuparea terenului). Squatul, de multe ori, se transformă într-o încercare de rezistenţă împotriva aparatului represiv al Statului. „Adesea, a scris un grup de cercetători de la UCLA (Universitatea California, Los Angeles), referitor la Caracas, în anii ’70, să auzi de o tabără de squatteri, construită noaptea, distrusă de poliţie dimineaţa, refăcută în noaptea următoare, din nou, distrusă dimineaţa, iar refăcută şi tot aşa până autorităţile obosesc sau se plictisesc, încetând lupta cu squatterii”. în romanul său, Berji Kristin sau Poveştile muntelui de gunoaie, scriitorul turc Latife Tekin explkică de ce bidonville-urile din Istanbul se numesc gecekondus.
1) Squattaj – verb derivat din subst. squat: a ocupa ilegal un teren, o parcelă sau o casa abandonată definitiv, uneori un apartament sau casă cănd proprietarii sunt plecaţi în concediu. în acest ultim caz, ocuparea este provizorie, squatterul având grijă să nu deterioreze nimic din ceea ce foloseşte. De regulă, squat-terul încearcă să nu se atingă de conţinutul frigiderulu.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ
special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile României, spre paguba oamenilor simpli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

ANUNŢ PUBLIC PRIVIND DEPUNEREA SOLICITĂRII DE EMITERE A ACORDULUI DE MEDIU

ANUNŢ PUBLIC PRIVIND DEPUNEREA SOLICITĂRII DE EMITERE A ACORDULUI DE MEDIU