Cea mai rea dintre toate lumile posibile (19) De la explozia urbană la bidonville-ul global

de Mike Davis
2. Urbanizarea pirat
Majoritatea populaţiei urbane sărace nu mai trăieşte în centrul oraşelor. Din 1970, comunităţile de bidonville-uri de la periferia oraşelor din lumea a treia sunt cele ce au absorbit cea mai mare proporţie a creşterii urbane mondiale. Extinderea orizontală a oraşelor nu mai este de multă vreme un fenomen tipic nord-american. „Orizon-talizarea” oraşelor sărace este, de multe ori, uimitoare ca şi ritmul lor de creştere demografică: de exemplu, Khartum era în 1988 de optzeci de ori mai mare ca suprafaţă ocupată cu clădiri, decât în 1955. în realitate, în prezent, suprafeţele suburbane a numeroase oraşe sărace au devenit aşa de întinse, încât este bine să fie revizuită definirea noţiunii de periferie. în Lusaka, bidonville-urile de la marginea oraşului adăpostesc două sferturi din populaţia capitalei, ceea ce a determinat un autor să scrie că „aceste zone sunt denumite «periurbane», dar în realitate oraşul propriu-zis a devenit periferie” Socilogul turc Caglar Keyder face o analiză asemănătoare în ceea ce priveşte gecekondus-urile ce înconjoară Istanbulul. „De fapt, nu greşim deloc dacă vedem Istanbulul ca un conglomerat de cartiere gecekon-dus beneficiind de o unitate organică limitată. Pe măsură ce noi zone de gecekondus se adaugă la cele deja existente, în perimetre inevitabil exterioare, noi intersecţii se adaugă la cele vechi în mod serial”
în ceea ce priveşte oraşele tentaculare din lumea a treia, noţiunea de periferie devine, în prezent, foarte relativă şi istorică: marginea urbană, câmpurile extavilane, pădurile sau deşerturile adiacente pot forma a doua zi o densă înlănţuire urbană. Cu excepţia Asiei Orientale, unde există importante parcuri de locuinţe de stat periferice ca, de exemplu, vechile periferii industriale din Pakin (Shijing-shan, Fengtai şi Changxiandian), dezvoltatea periferică a zonelor urbane din lumea a treia capătă două aspecte principale; taberele de squatteri şi – pentru a relua semnificativa exprimare columbiană – faimoasele „urbanizaciones piratas”. Şi taberele de squatteri, şi urbanizările pirat duc la apariţia de bidonville-uri cu o copleşitoare proporţie de locuinţe construite chiar de cei ce le vor ocupa, fiind cartiere care aproape nu au infrastructură. Ciar dacă subdiviziile de cartiere pirat sunt greşit etichetate drept tabere de squatteri, totuşi, între cele două tipuri de organizări de tip urban există deosebiri fundamentale.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ
special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile României, spre paguba oamenilor simpli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Psihologia politică şi apărarea socială (L)

Până la urmă autorul şi-a dat seama că observaţiile sale nu au nicio bază reală. într-un recent articol revine asupra subievtului şi afirmă: „Prima reformă ce trebuie făcută este clasarea materiilor din programe după valoarea lor utilitară, iar a doua, aplicarea acestui raport valoric al utilităţii sociale în universitatea activă […]