Cea mai rea dintre toate lumile posibile (15) De la explozia urbană la bidonville-ul global

de Mike Davis_
într-o analiză mai sofisticată, expertul în locuinţe, Ahmed Soliman, studiază patru strategii fundamentale folosite de săracii din Cairo pentru a avea un acoperiş deasupra capului. în primul rând, dacă accesul la pieţele muncii centrale este fundamental, familia îşi poate propune să închirieze să închirieze, pe viitor, un apartament; locaţiile avute în vedere oferă o situaţie stabilă şi posibilitatea de a se bucura de securitate zilnică, în zona respectivă, dar fiind scumpe nu oferă nicio certitudine de a deveni cândva propi-etarul apartamentului dorit. în al doilea rând, avem posibilitatea de a opta pentru un adăpost situat în centrul oraşului, dar nefiind ceva ce poate garanta stabilitatea de a locui în acea locaţia respectivă, situaţie pe care Soliman o descrie astfel: „O cameră foarte mică sau un loc de dormit pe o terasă aflată pe un acoperiş, într-un cartier de proastă calitate, pentru care se plăteşte o chirie mică sau deloc, cu acces foarte uşor la toate lucrurile de muncă, dar neoferint niciun fel de speranţă că respectivul loc, unde locuieşte acea persoană, poate fi folosit pe o perioadă mai îndelungată. Aceşti rezidenţi ilegali, mai devreme sau mai târziu, când sunt descoperiţi de organele de ordine, ajung să fie trimişi în taberele de squatteri sau în barăci”.
în al treilea rând, cel ce caută disperat un loc unde să stea pe o perioadă mai lungă de timp, recurge la o soluţie mai puţin costisitoare şi ocupă un spaţiu din domeniul public, cel mai adesea acolo unde fâşii din deşert se învecinează cu periferia oraşului Cairo, trebuind aproape mereu să suporte poluarea adusă de vânt. în acest caz, aspectele negative includ costul foarte ridicat al mijlocului de transport folosit pentru a ajunge la locul de muncă şi faptul că autorităţile nu sunt preocupate de construirea infrastructurii. „Drept consecinţă, remarcă Soliman, zona de scu-atteri din perimetrul cartierului El Dekhila este locuită de patruzeci de ani, dar, cu toate aceastea, autorităţile locale nu au intervenit deloc, în mod public, pentru a ameliora nivelul de viaţă a celor ce locuiesc acolo, tratându-i cu indiferenţă”. în al patrulea rând, majoritatea săracilor din Cairo se unesc pentru a cumpăra un teren pe care se poate construi locuinţe modeste (cel mai adesea terenul fiind cumpărat de la un trib de beduini sau din zona extravilană a unui sat) şi, chiar dacă reuşesc să aibă un titlu oficial de proprietate, nu li se eliberează permisul oficial de a construi. Chiar dacă sunt departe de locul de muncă, aceste locaţii sunt sigure şi, după o mobilizare generală a celor care sunt proprietari ai parcelei unde îşi pot construi o casă, inclusiv după îndelungi negocieri politice, oamenii reuşesc, în general, să beneficieze, până la urmă, de serviciile municipale de bază.
Se poate descrie acest ansamblu de patru scheme de opţiuni raţionale ca fiind propriu fiecărui oraş, generând în acest fel o mare tipologie de drepturi de a avea beneficii şi de tipuri specifice de habitat ce definesc fiecare loc ales pentru a locui. Alte tipuri de analiză ar putea porni de la statutul juridic al locuinţei (formal/informal ), dar se pare că pentru majoritatea noilor sosiţi într-un oraş, principala problemă este de a găsi o locuinţă cât mi aproape de locul de muncă (centra/periferic). Din acest punct de vedere, se observă o deosebire arhetipală între oraşele americane şi cele europene, din statele dezvoltate de pe ambele continente. La cele americane se observă forma de „clătită” cu concentrarea de săraci în centrul oraşului şi în cartierele din periferiile abandonate, iar la cele europene se observă forma de „farfurie”, cu populaţia de imigranţi şi şomeri pur şi simplu azvârlită să locuiască în şirurile de blocuri de la periferie.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile României, spre paguba oamenilor simpli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Psihologia politică şi apărarea socială (XLV)

de Gustave Le Bon_ Capitolul IV Factorii psihologici ai luptei economice Luptele în care se folosesc arme, în mod sigur vor mai fi multă vreme de acum încolo. Ura de rasă şi conflictele de interese vor creşte pe măsură ce popoarele vor ajunge să se cunoască mai bine, încât această […]