Cea mai rea dintre toate lumile posibile (12) De la explozia urbană la bidonville-ul global

de Mike Davis
Recensământul mondial al bidionville-urilor
Autorii studiului The Challenge of Slums resping din start calomniile referitoare la slums-uri, vehiculate de analizele din perioada victoriană, dar adoptă definirea clasică a bidonville-ului caracterizat prin suprapopulare, locuinţe mizere, acces insuficient la apa curentă, absenţa curăţeniei corporale şi a locuinţei şi insecuritatea păstrării unei vieţi liniştite în interiorul spaţiului locuit. Această definire a bidonville-ului, deja devenită clasică, a fost oficial acceptată, fiind imediat aplicată, la întâlnirea la nivel înalt al ONU ce a avut loc în octombrie 2002, la Nairobi, unde s-a precizat, referitor la formula de definire, „că s-a ţinut cont de caracteristicile fizice şi legale de apariţie a bidonville-lui în mediul urban”, eludându-se „dimensiunile sociale”, mai greu de măsurat, chiar dacă acestea implică, în majoritatea cazurilor, o margin-alizare economică şi socială a individului sau a unei întregi familii. lncluzând bidonville-urile de la periferie şi aglomerările de magherniţe ce mai apar în centrul unor oraşe, această abordare pluridimensională, practic, crează un etalon foarte conservator a ceea ce se poate considera ca aparţinând categoriei urbane de bidonville. Numeroşi cititori vor fi surprinşi de statisticile contraintuitive ale ONU, conform cărora doar 19,6% dintre mexicanii urbanizaţi trăiesc în bidonville-uri, în timp ce experţii locali, specializaţi în populaţii urbane, sunt, în general, de acord să afirme că aproape două treimi dintre mexicani trăiesc în colonias populares, cum spun mexicanii la bidonville-uri sau în locuinţe vechi. Chiar utilizând această definiţie restrictivă, cercetătorii ONU sunt de părere că în 2001 se putea număra cel puţin 921 de milioane de lcuitori, în bidonville-uri, şi peste un miliard, în 2005: adică, aproape cât toată populaţia urbană mondială, pe vremea când tânărul Engels se aventura pentru prima dată în fundăturile din St. Gilles şi în periferiile din Manchester, în 1844.
De fapt, din anii ’70 ai secolului al XX-lea, capitalismul neoliberal a multiplicat exponenţial zonele magherniţelor insalubre asemănătoare cu Tom-all-Alone,s, descrisă în romanul Casa umbrelor de Dickens. Locuitorii acestor magherniţe reprezintă doar 6% din populaţia urbană a ţărilor dezvoltate şi, proporţie uimitoare, doar 78,2 din populaţia ţărilor mai puţin dezvoltate – adică un sfert din populaţia urbană mondială.
Conform studiului efectuat de ONU-Habitat, cel mai mare procent de populaţie trăind în bidonville-uri se află în Etiopia (un procent de 99,4% din totalul populaţiei urbane), în Ciad (tot 99,4%), în Afganistan (98.5%) şi în Nepal (92%). Cu 10 până la 12 milioane de squateri, cum sunt numiţi cei ce locuiesc în magherniţe, Bombay este capitala mondială a bidonville-urilor, urmat de Mexico şi Dacca (fiecare cu câte 9 până la 10 milioane, fiecare), apoi Lagos, Cairo, Karachi, Kinshasa, Sao Paulo, Şanhai şi Delhi (cu 6 până la 8 milioane, fiecare).
Pe ţări, situaţia cu populaţia trăind în bidonville-uri, în 2006, se prezintă astfel:
China – 37,8% din total populaţie urbană, reprezentând 193,8 milioane indivizi, indiferent de sex şi vârstă;
lndia – 55,5% din total populaţie urbană, reprezentând 158,4 milioane;
Brazilia – 36,6% din total populaţie urbană, reprezentând 51,7 milioane;
Nigeria – 79,2% din total populaţie urbană, reprezentând 41,6 milioane;
Pakistan – 73,6% din total populaţie urbană, reprezentând 35,6 milioane;
Bangladeş – 84,7% din total populaţie urbană, reprezentând 30,4 milioane;
lndonezia – 23,1% din total populaţie urbană, reprezentând 20,9 milioane;
lran – 44,2% din total populaţie urbană, reprezentând 20,4 milioane;
Filipine – 44,4% din total populaţie urbană, reprezentând 20,1 milioane;
Turcia – 42,6% din total populaţie urbană, reprezentând 19,1 milioane;
Mexic – 19,6% din total populaţie urbană, reprezentând 14,7 milioane;
Coreea de Sud – 37,0% din total populaţie urbană, reprezentând 14,2 milioane;
Peru – 68,1% din total populaţie urbană, reprezentând 13,0 milioane;
Statele-Unite – 5,8% din total populaţie urbană, reprezentând 12,8 milioane;
Egipt – 39,9% din total populaţie urbană, reprezentând 11,8 milioane;
Argentina – 33,1% din total populaţie urbană, reprezentând 11,0 milioane;
Tanzania – 92,1% din total populaţie urbană, reprezentând 11,0 milioane;
Etiopia – 99,4% din total populaţie urbană, reprezentând 10,2 milioane;
Sudan – 85,7% din total populaţie urbană, reprezentând 10,1 milioane;
Vietnam – 47,4% din total populaţie urbană, reprezentând 9,2 milioane.
Dar, bidonville-urile cu cea mai mare creştere de număr de oameni ce locuiesc în ele, se află în Federaţia Rusă (mai ales în fostele „oraşe-tovărăşeşti sovietice” dependente de dezvoltarea unui singur tip de industrie, sistată în prezent) şi în republicile fostului bloc sovietic, unde creşterea nemăsurată urbană a fost stimulată într-un ritm delirant identic cu creşterea inegalităţilor economice regionale, plus creşterea dezinteresului cetăţenesc faţă de efectele, în timp, ale acestor creşteri alarmante la nivel economic şi social. Efectele acestor aspecte de creştere urbană iraţională nu s-au lăsat prea mult aşteptate, după prăbuşirea sistemului sovietic, ele apărând chiar la începutul anilor ’90 Astfel, în 1993, Programul indicatorilor urbani, aparţinând Organizaţiei Naţiunilor Unite, indica un procent de sărăcire al populaţiei urbane de 80% şi chiar mai mult, pentru Baku (Republica Azerbaidjan), identic cu cel pentru Erevan (Republica Armenia). De asemenea, oraşul Ulan-Bator, tot numai din beton şi oţel, din perioada când Mongolia era total subordonată sovieticilor, este acum înconjurat de cel puţin 500.000 de crescători de vite, ce duc o viaţă foarte amărâtă, trăind în corturi numite „gers”, iar printre aceste sute de mii de oameni, ce alcătuiesc cu corturile lor un adevărat inel, în jurul oraşului, cei care mănâncă de două ori pe zi fiind rari.
Dar populaţia urbană cea mai săracă, care de multe ori nu are ocazia, nici cel puţin, să mănâce pe săturate, o dată pe zi, o găsim în Luanda, Maputo, Kinshasa şi Cochabamba (Peru). în aceste aglomerări urbane, cel puţin două treimi dintre rezidenţii lor câştigă aşa de puţin, încât nu-şi pot permite să procure aportul nutriţional minim de care au nevoie ca să fie capabili de efortul fizic necesar pentru a muncii. De exemplu, în Luanda, un sfert din familii câştigă, pe zi, sub 75 de cenţi, pe cap de individ adult capabil de muncă, iar mortalitatea infantilă (copii sub cinci ani) a atins, în 1993, nivelul îngrozitor de 320 dintr-o mie de năascuţi – record mondial.
Pe de altă parte, ne confruntăm cu un paradox: nu toţi săracii, de la oraş, trăiesc în bidonville-uri, după cum, nu toţi cei ce trăiesc în bidonville-uri sunt săraci. Studiul The Challenge of Slums demonstrează că, în unele oraşe, majoritatea săracilor trăiesc în afara bidonville-ului. Cu toate că aceste două categorii de indivizi urbani, în general, sunt fluctuante, totuşi numărul săracilor din mediul urban este cu mult mai mare: s-a constatat că reprezintă cel puţin jumătate jumătate din populaţia urbană mondială, dacă se iau ca criterii pragurile naţionale relative de sărăcie.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile României, spre paguba oamenilor simpli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Psihologia politică şi apărarea socială (XLII)

de Gustave Le Bon Războaiele sau pur şi simplu ameninţarea cu declanşarea unui război sunt un puternic stimulent pentru dezvoltarea vieţii morale şi materiale a popoarelor. Spiritul militar este ultima coloană pe care se sprijină societăţile moderne în caz de pericol şi, din acest motiv, ar merita să aibă parte […]