Cea mai rea dintre toate lumile posibile (114) De la explozia urbană la bidonville-ul global

Ziarul Dambovita

de Mike Davis_
„S-a constatat, în prezent, scrie antropologul René Devisch, că sub 5% din locuitorii oraşului Kinshasa au un salariu primit cu regularitate.” 1) Locuitorii supravieţuiesc „datorită grădinilor cu legume, pe care şi le-au făcut singuri şi datorită felului în care se descurcă: cumpără, revând, tra-fichează şi negociează”. „Articolulu 15” (din codul penal, ce pedepseşte furtul) a devenit carta oraşului şi „a te descurca de unul singur” a devenit sloganul oficial.2) De fapt, înlocuind ostentatin economia legală cu cea subterană, Kinshasa a redefinit categoriile economiei politice şi ale analizei urbane, Antropologul Filip De Boeck, ce a studiat viaţa copiilor din Congo, se întrebă:
„Ce înseamnă viaţa într-un oraş cu o populţie de aproape 6 milioane de locuitori unde nu există niciun fel de circulaţie a maşinilor particulare sau a transportului public pentru simplul motiv că de multe ori nu poţi găsi nicio picătură de benzină timp de săptămâni chiar de luni întregi? Ce rost are să mai respecţi convenţiile sociale ce te obligă să numeşti „bani” bancnotele ce ţi se dau, când zilnic constaţi că sunt nişte hârtii fără valoare? (…) La ce bun să mai insişti să se facă distincţia între economia legală şi cea subterană sau paralelă când cea subterană a devenit ceva normal, iar cea legală a încetat practic să mai existe?” 3)
Locuitorii oraşului au ajuns să ironizeze permanent modul lor de viaţă ruinat, dar chiar şi această ironie, ce-i mai ajuta să facă faţă necazurilor cotidiene, a ajuns să nu mai aibă nici-un efect în faţa sinistrei realităţi sociale: venitul mediu a ajuns la mai puţin de 100 de dolari US pe an; două treimi din populaţie suferă de malnutriţie; clasa de mijloc a dispărut; un adult din cinci este seropozitiv.4) Trei sferturi din populaţie oraşului este prea săracă pentru a mai avea acces la serviciile sistemului medical şi, pentru a se vindeca, trebuie să recurgă la vindecători penticostali sau la tradiţionalii marabu (vrăjitori vraci).5) Şi, după cum veţi vedea în rândurile următoare, în aceste condiţii, copiii locuitorilor săraci ai oraşului au devenit vrăjitori.
La fel ca întreaga ţară, Kinshasa, capitala, a fost distrusă de uraganul cleptocraţilor, de geopolitica războiului rece, de ajustările structurale şi de războiul civil cronic. Dictatura lui Mobutu, ce a jefuit metodic Congo timp de treizeci şi doi de ani, a fost creatura lui Frankenstein, zămislită şi susţinută de Washington, de FMI şi de Banca Mondială cu complicitatea celor de pe Quai d’Orsay. Banca Mondială – încurajată la nevoie de către Departamentul de Stat – l-a încurajat pe Mobutu să se bazeze pe resursele minerale din ţara sa pentru a împrumuta enorme sume de bani de la băncile străine, ştiind foarte bine că cea mai mare parte din aceşti bani vor ajunge direct în conturi particulare din Elveţia. Apoi, a intrat în joc FMI, începând cu aplicarea primului PAS din 1977, pentru a garanta că simpli locuitori ai statului Congo vor achita cu adevărat aceste împrumuturi plus dobânda.Primele condiţii (impuse băncii din Zair de echipa FMI şi de funcţionarii francezi din Ministerul de Finanţe ) au decimat domeniul public: 250.000 de funcţionari – ce alcătuiau corpul cel mai important al ţării – au fost concediaţii fără să li se dea compensaţii. Cei care au rămas pe post s-au dedat cu frenezie la scară naţională, practicii mitei şi a plicurilor cu bani, strecurate pe sub masă (‘articolul 15″), beneficiind de susţinerea pe faţă a lui Mobutu.
Un deceniu mai târziu, de îndată ce infrastructura statului Congo, pe vremuri impresionantă, a foss jefuită şi făcută praf, FMI a impus un nou PAS. Tshikala Blaya descrie modul cum acordul din 1987 „a încercat să «legalizeze» economia subterane pentru a face din aceasta noua vacă de muls ce trebuia să înlocuiască Statul providenţial pe care FMI şi Banca Mondială tocmai îl distruseseră”. Clubul de la Paris a analizat datoria lui Mobutu, cerând în schimb, pentru achitarea ei, noi tăieri din bugetul destinat sectorului public, o mai mare deschidere a pieţelor interne pentru desfacerea masivă a importurilor, privatizarea întreprinderilor de Stat, abolirea controlului ratei schimbului valutar de către Stat şi creşterea exportului de diamante. De a doua zi, practic importurile au inundat Zairul, industriile locale au fost băgate în faliment, alte 100.000 de locuri de muncă au fost desfinţate în capitala ţării, Kinshasa. în curând,

hiperinflaţia a distrus sistemul monetar naţional şi orice încercare de planificare raţională a economiei.6)
„Banii, scrie René Devisch, par să fie o entitate misterioasă şi fantastcă, deconectaţi atăt de la finalitatea muncii cât şi de la cea a productivităţii. Oamenii au început, pentru a supravieţui, să se refugieze în economia subterana.”7) în consecinţă, locuitorii Kinshasei au ajuns să fie stăpâniţi de un fel de pasiune disperată şi frenetică pentru pariuri: pariuri pentru PMU-ul (Pariul mutual urban) francez, participă la loteriile organizate de marile braserii, participă la jocurile cu capace câştigătoare organizate de producătorii de băuturi răcoritare şi, în mod fatal, se înghesuie să participe la jocurile piramidale, controlate din umbră de militari. (O pasiune asemănătoare pentru jocurile de noroc piramidale, cu efect magic asupra populaţiei a cuprins Albania de la un capăt la altul al ţării, în perioada 1996-1997, cu rezultate devastatoare asupra oamenilor simpli, ajungând să înghită jumătate din PIB-ul acestei naţiuni amărâte.8)) Primii care şi-au investit banii, au câştigat aparate de radio sau aparatură electrom-enajeră, importate din Africa de Sud, ceea ce i-a păcălit pe cei ce mai ezitau încă, determinându-i să-şi bage economiile în sistemul piramidal cu speranţa că se vor scoate înainte ca sistemul piramidal să nu se dezintegreze, dar inevitabila catastrofă a lăsat puţini supravieţuitori în urma ei. După cum constată Devisch, „cu o proporţie aşa de mare de populaţie din Kinshasa implicată în aceste sisteme financiare, efectele prăbuşirii asupra economiei, mai ales asupra celei subterane, au fost dezastruoase. Amărăciunea şi frustrarea simţită de oameni au dat naştere unei mentalităţi imaginare, dar efectiv alterată, de înclinaţia către vrăjitorie.” 9)
Replica imediată a populaţiei oraşului la acest fenomen, în contextul inflaţiei de durată, a fost marea revoltă din septembrie 1991, în cursul căreia, locuitorii bidonville-urilor din Kinshasa, profitând că armata s-a făcut că nu-i vede, au fefuit într-o veselie uzine, magazine, depozite. Devisch a descris „dezlănţuire euforică şi perversă a anomiei generale, a inertei violenţe interiorizată a oamenilor supuşi presiunilor inflaţiei galopante şi a pieţei muncii falimentată.” 10) După cum era de aşteptat, această catastrofă a dus la alta. în ianuarie 1993, Kinshasa a fost din nou jefuită, dar de data aceasta doar de soldaţi.
1) René Devisch, „Parody in Matri-centered Christian Healing Communes of the Sacred Spirit in Kinshasa”, Contours, 1:2, august 2003, p. 7.
2) Michela Wrong, In the Footsteps of Mr. Kurtz, op. cit., p. 152.
3) Filip De Boeck, „Kinshasa: Tales of the „Invisible City” and the Second World”, in Okwui Enwezor şi alţii (coordonat de), Under Siege, op. cit., p. 258.
4) James Astill. „Congo Casts out its Child Witches”, Observer, 11 mai 2003.
5) Lynne Cripe şi alţii, „Abandonment and Separation of Children in the Democratic Republic of the Congo”, raport de evaluare al Agenţiei americane pentru dezvoltare internaţională (USAID) întocmit sub coordonarea Fondului pentru orfanii şi copiii mutaţi din locurile de origine, Fondului Leahy pentru victimele de război, aprilie 2002, p. 5-7.
6) Tshikala Biaya, „SAP: A Catalyst for the Underdevelo-pment and Privatization of Public Administration in the Democratic Republic of Congo, 1997-2000”, DPMN Bulletin, 7:3, decembrie 2000.
7) René Devisch, „Frenzy, Violence and Ethical Renewal in Kinshasa”, art. cit., p. 604.
8) A se vedea analiza cercetătorilor de la Banca Mondială: Carlos Elbirt, „Albania under the Shadow of the Pyramids”; Utpal Bhattacharya, „On the Possibility of Ponzi Schemes in Transition Economies”, Transition Newsletter(newsletter publicat de grupul Băncii Mondiale), ianuarie – februarie 2000 (www.worldbank.org/transition-newsletter/janfeb600/pgs24-
26.htm)
9) René Devisch, „Frenzy, Violence and Ethical Renewal in Kinshasa”, art. cit., p. 604.
10) Ibid., p. 606.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile Romăniei, spre paguba oamenilor simpli. De asemenea, Mircea Cotărţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dămboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Jurnalistul Gabriel Degeratu: Stadionul de la UM Gara Târgovişte ar putea purta numele lui Constantin Titi lonescu, Mişu lonescu şi propunerile pot continua

Cel mai vechi corespondent al TVR, dâmboviţeanul Gabriel Degeratu este un mare iubitor al sportului rege, fotbalul. Dragostea pentru sportul rege a distinsului jurnalist Gabriel Degeratu, stă mărturie în impresionanta enciclopedie pe care a scris-o şi unde prezintă pe larg întreaga istorie a fotbalului târ-goviştean – „Fotbal sub Turnul Chindiei”, […]