Cea mai rea dintre toate lumile posibile (100) De la explozia urbană la bidonville-ul global

de Mike Davis_
în Khartum, conform cercetătorilor locali, liberalizarea şi ajustarea structurală au dus cu uşurinţă la apariţia rapidă a 1,1 milioane de „noi săraci”, majoritatea^ provenind din sectorul public decimat. 1) în Abidjan, unul din puţinele oraşe din Africa tropicală având un important sector industrial şi servicii urbane moderne, aplicarea necondiţionată a PASului a produs dezinstrualizarea, prăbuşirea sectorului construirii de locuinţe şi deteriorarea rapidă a transporturilor publice şi a sectorului sănătăţii de Stat; drept urmare, numărul săracilor urbani, în Coasta de Fildeş – considerată „tigrul” economic al Africii Occidentale – s-a dublat în perioada 1987 – 1988.2) în Nigeria lui Balogun, extrema sărăcie, din ce în ce mai urbană în Lagos, Ibadan şi alte mari oraşe, a atins pragul de metastază, urcând de la 28% în 1980 la 66% în 1996. „PNB-ul pe cap de locuitor este acum (în 2003) de aproape 260 de dolari americani, declară Banca Mondială, un nivel inferior celui pe care-l avea în perioada independenţei, acum patruzeci de ani, şi inferior celui de 370 de dolari, cât era PIB-ul în 1985”. 3) La modul general, constată specialistul în geografie Deborah Potts, salariile au ajuns la un nivel aşa de scăzut în oraşele africane încât cercetătorii nu reuşesc să înţeleagă cum pot săracii să se descurce nu pentru a trăi, ci numai pentru a supravieţui în fiecare zi: este fenomenul social pe care cercetătorii occidentali şi americani îl numesc „enigma salariilor”. 4)
în America Latină, începând cu lovitura de Stat a generalului Pinochet din anul 1973, ajustările structurale au fost mereu asociate cu dictaturile militare şi exterminarea stângii populare. Una dintre cele mai frapante urmări a contra-revoluţiei continentale a fost rapida urbanizare a sărăciei. în 1970, teoriile gue-variste ale foco-ului rebeliunii rurale mai corespundeau încă unei realităţi continentale unde sărăcia rurală (75 de milioane de săraci) întrecea pe cea urbană (44 de milioane de săraci). Totuşi, la sfârşitul anilor 1980, marea majoritate a săracilor (115 milioane) trăia mai mult în colonias, barriadas şi villas miserias decât în fermele sau sate, numărul lor ajungând la 80 de milioane de oameni. 5)
Conform unui studiu al OIT, sărăcia urbană în America Latină a crescut cu incredibilul procent de 50% doar în cursul primei jumătăţi a deceniul, din 1980 până în 1986. 6) Veniturile medii ale muncitorilor s-au redus cu 40% în Venezuela, cu 30% în Argentina şi cu 21% în Brazilia şi Costa Rica. 7) în Mexic, munca la negru aproape că s-a dublat între 1980 şi 1987, în timp ce investiţiile în domeniile sociale au fost reduse la jumătate prin raportare la nivelul pe care îl aveau în 1980. 8) în Peru, anii 1980 s-au încheiat cu o „hiper-recesiune” produsă de aplicarea PAS-urilor ceea ce a dus la reducerea locurilor de muncă legale, încât în trei ani, s-a ajuns de la 60% la 11% din populaţie având un serviciu, ceea ce a deschis drum liber pătrunderii în bidonville-urile din Lima a revoluţiei ocultate de gruparea Drumul luminos. 9)
în paralel, foarte mulţi dintre cei ce alcătuiau clasa de mijloc educată, obişnuiţi să aibă servitori acasă, să plece, în vacaţă, în Europa, brusc au văzut cum le-au scăzut dramatic veniturile, îngroşând rândurile noilor săraci. în unele cazuri, mobilitatea socială descendentă a fost la fel de brutală ca în Africa: procentul populaţiei urbane trăind în sărăcie a crescut cu cinci puncte, în Chile şi Brazilia, doar în perioada 1980-1981.10) Dar, aceleaşi PAS-uri ce pur şi simplu au zbrobit pe cei săraci şi clasa de mijloc în sectorul de Stat au oferit extraordinare oportunităţi de îmbogăţire celor ce au declanşat privatizările firmelor de Stat, importatorilor străini, narco-traficanţilor,gradelor superioare din armată şi politicienilor care, profitând de poziţia deţinută, au practicat traficul de influenţă. în anii 1980 s-a văzut cum noii îmbogăţiţi din America Latină şi Africa plecau cu avioanele particulare să facă cumpărături în Miami sau la Paris, iar consumul sfidâtor a atins, la modul general, cote halucinante, în timp ce locuitorii din bidonville-uri strigau din ce în ce mai tare că crapă de foame.

Indicii de inegalitate au atins recorduri ieşite din comun în acest deceniu. în Buenos Aires, în 1989, veniturile celor mai bogaţi au depăşit de douăzeci şi trei de ori pe cele a celor mai săraci. în Rio de Janeiro, inegalitatea (măsurată în coeficientul Gini11)) a urcat de la 0,58 în 1981 la 0,67 în 1989.12) De fapt, în toată America Latină, anii 1980 au mărit prăpastia dintre bogaţi şi săraci, ridicând cel mai mult vârfurile diferenţelor sociale, pe întreaga planetă. Conform unui raport publicat de Banca Mondială în 2003, coeficienţii Gini sunt cu 10 puncte mai mari în America Latină în comparaţie cu cei din Asia; cu 17,5 puncte în comparaţie cu OCDE; cu 20,4 în comparaţie cu Europa de Est. Chiar Uruguayul, ţara cea mai egalitară din America Latină, are o distribuire a veniturilor mai inegală decât în orice stat din Europa. 13)
Aplicarea ajustărilor la baza societăţii
Peste tot în lumea a treia, şocul economic al anilor 1980 au obligat oamenii să strângă cureaua, dezvoltând mai ales talentul şi ingeniozitatea femeilor în ceea ce priveşte descoperirea de noi metode de supravieţuire. Odată cu dispariţia locurilor de muncă legale pentru bărbaţi, mamele, surorile şi soţiile au fost puse în situaţia de a suporta forţat mai mult de jumătate din povara creată prin ajustările structurale urbane impuse: „Dacă povara nevoii de a supravieţui este enormă (pentru toată familia), scrie un cercetător indian, cea care apasă pe umerii femeilor este şi mai împovărătoare”. 14) După cum sublinia specialista în geografie Sylvia Chant, sub dictatura Pas-urilor, femeile sărace din mediul urban au fost oblicate să muncească din greu, mult mai mult decât bărbaţii, atât acasă, cât şi în afara casei pentru a compensa reducerea veniturilor necesare cheltuielilor sociale, dar şi reducerea veniturilor bărbaţilor; simultan, faptul că unele servicii publice au început să fie plătite, iar cele care deja se plăteau au devenit şi mai scumpe, a făcut ca accesul la asistenţa medicală şi educaţie să fie limitat pentru femei.15)
1) Adil Mustafa Ahmad şi Atta el-Hassan el-Batthani. „Poverty in Khartoum”, Environment and Urbanization, 7:2, octombrie 1995, p. 205.
2) S. Sethuraman, „Urban Poverty and the Informal Sector”, art. cit., p. 3.
3) Banca Mondială, Nigeria: Country Brief, septembrie 2003.
4) Deborah Potts, „Urban Lives”, art. cit., p. 459.
5) ONU, Perspectivele urbanizării mondiale. Revizuire 2001, New York, 2002.
6) Deborah Potts, „Urban Lives”, art. cit., p. 459.
7) Alberto Minujin, „Squeezed: The Middle Class in Latin America”, Environment and Urbanization, 7:2, octombrie 1995, p. 155.
8) Augustin Escobar şi Mercedes Gonzales de la Rocha, „Crisis, Restructuring and Urban Poverty in Mexico”, Environment and Urbanization, 7:1, aprilie 1995, p. 63-64.
9) Henry Dietz, Urban Poverty, Political Participation, and the State: Lima, 1970 – 1990, Pittsburgh, 1998, p. 58 şi p. 65.
10) A. S. Oberai, Population Growth, op. cit., p.
85.
11) Coeficientul Gini este un număr variind da la 0 la 1, unde 0 înseamnă egalitatea perfectă -toată lumea are acelaşi venit – şi 1 înseamnă inegalitatea perfectă – o persoană beneficiează de veniturile, iar ceilalţi nu au nimic (nota traducătorului).
12) Luis Ainstein, „Buenos Aires: A Case of Deepening Social Polarization” in Alan Gilbert (coordonat de), The Mega-City in Latin America, op. cit., p. 139.
13) Banca Mondială, Inegalitatea în America Latină şi în Caraibe: o ruptură cu istoria?, New York, 2003.
14) U. Kalpagam, „Coping with Urban Poverty in India”, Bulletin of Concerned Asian Scholars, 17:1, 1985, p.18.
15) Sylvia Chant, „Urban Livelihoods, Employment and Gender”, in Robert Gwynne şi Cristobal Kay, (coordonat de), Latin America Transformed: Globalization andModernity, Londra, 2004, p. 214.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ special pentru tinerii ce vor să devină politicieni, în speranţa că nu vor fi la fel de limitaţi intelectual ca cei mai mulţi dintre actualii politicieni, cu funcţii de decizie, din Parlamentul, prefecturile, consiliile judeţene sau locale şi primăriile Romăniei, spre paguba oamenilor simpli. De asemenea, Mircea Cotărţă se ocupă cu tehoredactarea cotidianului „Dămboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Au fost aprobate procedura şi calendarul privind înscrierea/reînscrierea în învăţământul preşcolar pentru anul şcolar 2020-2021

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a stabilit, în vederea cuprinderii în învăţământul preşcolar a copiilor cu vârste între 3 şi 6 ani, derularea succesivă a următoarelor etape (la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ): reînscrierea copiilor care frecventează grădiniţa în acest an şcolar şi doresc să o frecventeze şi în anul şcolar […]