Ce obligaţii au angajatorii faţă de zilieri şi ce nou model de registru de evidenţă a zilierilor vor folosi

Ş.E.

coasaDin 17 iunie, persoanele care lucrează cu zilieri vor folosi un nou model de Registru de evidenţă a zilierilor, document ce trebuie întocmit în mod obligatoriu şi transmis Inspecţiei Muncii în fiecare lună.
Reglementările privind activitatea zilierilor au fost modificate prin Legea nr. 18/2014, ce a intrat deja în vigoare. Actul normativ actualizează, printre altele, modelul Registrului de evidenţă a zilierilor, pe care angajatorii trebuiau să îl achizitioneze deja. Aşadar, persoanele juridice, persoane fizice autorizate, intre-prinderile individuale sau întreprinderile familiale care lucrează cu zilieri trebuie să achiziţioneze în mod obligatoriu registrul, noile modele fiind disponibile încă din 1 iunie la mai multe ITM-uri din ţară.
Procedura de obţinere a registrului nu s-a modificat, astfel că actele necesare eliberării registrului de evidenţă a zilierilor sunt: cerere tip pentru eliberarea registrului, delegaţie specială pentru ridicarea registrului, copie CUI, copie act identitate persoană delegată.
În ceea ce priveşte preţul achiziţionării unui astfel de registru, mai multe inspectorate de muncă din ţară anunţă că nici acesta nu a fost modificat, fiind în continuare în cuantum de 81,84
lei. Potrivit legislaţiei, angajatorii care lucrează cu zilierii trebuie să întocmească în mod obligatoriu Registrul de evidenţă a zilierilor, pe care îl vor completa zilnic şi îl vor transmite lunar către Inspecţia Muncii.
ln plus, zilierii vor fi plătiţi doar dacă semnează în acest registru la sfârşitul zilei de lucru: „Dovada plăţii remuneraţiei zilnice se face prin semnătura zilierului în Registrul de evidenţă a zilierilor.” Angajatorii care nu respectă obligaţiile şi nu întocmesc un astfel de registru riscă o amenda de 6.000 de lei, după cum se precizează în normele legale.
Tot începând de săptămâna trecută, tariful pe oră al zilierilor se va raporta la salariul minim pe ţară. Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă, durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână. Ceea ce înseamnă că, în medie, numărul de ore lucrate într-o lună este de aproximativ 170 de ore (acest numar poate varia, spre exemplu, în funcţie de zilele libere legale acordate într-o lună). În momentul de faţă, salariul minim brut pe ţară este în valoare de 850 de lei, astfel că, pe oră, înseamnă un tarif de circa 5 lei.
Noile dispoziţii stabilesc, de asemenea, că, în cazul unui accident soldat cu accidentarea zilierului, angajatorul va plăti toate cheltuielile aferente îngrijirii medicale a acestuia. Mai mult decât atât, tot angajatorul va plăti şi costurile aferente înmormântării zilierului, însă doar dacă decesul se produce din vina sa.
„ln situaţia producerii unui eveniment care are ca urmare accidentarea/decesul zilierului, beneficiarul este obligat să asigure cheltuielile necesare îngrijirilor medicale/înmormântării din fonduri proprii, în cazul în care evenimentul s-a produs din vina beneficiarului”, se arată în reglementările ce urmează să intre în vigoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Moda, nu îţi oferă stabilitate

Preot loan ŞTEFĂNESCU Am intrat în mileniul al treilea cu speranţe şi cu temeri. Cu speranţe, deoarece, cineva a zis că: „Secolul acesta va fi ori religios, ori nu va mai fi deloc”. De asemenea, am zis cu temeri, deoarece orice trecere dintr-un mileniu în altul este marcat de sentimente […]