Ce nu ştiaţi despre numărul unic de urgenţă 112

Ş.E.

112Majoritatea europenilor nu prea ştiu încă la ce număr să sune atunci când, aflându-se într-o ţară străină, se confruntă cu o situaţie de urgenţă. În urma unui sondaj Eurobarometru efectuat la sfârşitul lunii ianuarie a anului 2014 a reieşit că 49% din europeni nu ştiu că pot contacta serviciile de urgenţă la numărul 112. În ciuda eforturilor depuse de-a lungul mai multor ani, existenţa acestui serviciu continuă să fie ignorată de aproximativ 50% din cetăţeni, inclusiv de persoanele care călătoresc cu regularitate. Cele mai scăzute niveluri de cunoaştere a serviciului se observă în rândul cetăţenilor din Grecia (10%) şi din Marea Britanie (18%), iar cele mai ridicate în Luxemburg (80%), România (71%), Polonia şi Bulgaria (70%).
Doamna Neelie Kroes, vicepreşedinte al Comisiei Europene, a scris în această săptămână tuturor guvernelor naţionale, adresându-le îndemnul de a îmbunătăţi funcţia de stabilire a locului în care se află apelanţii şi funcţia de accesare de către persoanele cu handicap din cadrul sistemelor 112 naţionale şi de a desfăşura campanii publicitare destinate călătorilor.
La 112 se poate suna din reţelele fixe şi mobile de telefonie, iar numărul este gratuit şi disponibil pretutindeni în UE. Serviciul 112 pune apelanţii în legătură cu serviciile de urgenţă relevante (poliţia locală, pompierii sau serviciile medicale) în mai multe limbi europene. Serviciul este disponibil 24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână.
Până la 96% din cetăţeni (Suedia) ştiu că pot utiliza serviciul 112 în ţara lor de origine.
Ziua de 11 februarie este Ziua europeană a serviciului 112, un eveniment prin care se doreşte atragerea atenţiei publice asupra siguranţei şi a securităţii în Europa.
In ultimii ani, Comisia Europeană a colaborat cu operatorii de transport în vederea promovării serviciilor 112 în rândul celor care călătoresc în Europa.
Comisia a pregătit, de asemenea, materiale promoţionale (logouri, afişe, ban-nere, concursuri de cunoştinţe pentru copii etc.) pe care administraţiile publice şi alte organizaţii le pot utiliza pentru a face mai bine cunoscut serviciul 112. Serviciul 112 este disponibil acum în toate statele membre ale UE, alături de numerele pentru apeluri de urgenţă existente la nivel naţional (precum 999 sau 110). Danemarca, Finlanda, Malta, Olanda, Portugalia, România şi Suedia au decis ca numărul 112 să devină unicul sau principalul lor număr naţional pentru apeluri de urgenţă. Numărul 112 este folosit şi în ţări din afara UE, precum Elveţia, Muntenegru şi Turcia. Potrivit unui raport privind modul în care fiecare stat membru implementează numărul 112: limba engleză poate fi utilizată în 25 de ţări europene pe lângă Marea Britanie, Irlanda şi Malta; în 14 ţări se pot efectua apeluri în limba franceză (pe lângă Belgia, Franţa şi Luxemburg): Bulgaria, Republica Cehă, Finlanda, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Lituania, Olanda, Norvegia, Polonia, România, Slovacia şi Spania; limba germană poate fi utilizată în 12 ţări: Bulgaria, Republica Cehă, Finlanda, Ungaria, Italia, Lituania, Olanda, Norvegia, Polonia, Slovacia, Spania şi România (pe lângă Austria, Belgia, Germania şi Luxemburg); în Marea Britanie, centrele care primesc apeluri de urgenţă dispun de servicii de interpretare care acoperă 170 de limbi, iar în Franţa un serviciu similar acoperă 40 de limbi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Alegeri la PDL Dâmboviţa

După mai multe săptămânii în care nu au mai amintit de acest subiect, organizaţia PDL Dâmboviţa pregăteşte alegerile interne. Potrivit purtătorului de cuvânt Claudiu Dumitrescu, alegerile pentru desemnare preşedintelui şi echipei de conducere vor avea loc pe 21 februarie. Urmează să fie stabilită o comisiei de organizare în sarcina căreia […]