Ce măsuri recomandă pompierii pentru prevenirea incendiilor

0 0

Iarna își face simțită prezența din ce în ce mai mult. Astfel, au loc o serie de schimbări în viaţa şi activitatea noastră de zi cu zi, care presupun şi necesitatea asigurării unor măsuri de reducere a riscului de producere a incendiilor. Improvizațiile în cazul folosirii defectuoase a mijloacelor de încălzire, necurățarea coșurilor de fum, exploatarea necorespunzătoare a buteliilor, suprasolicitarea instalațiilor electrice duc, de cele mai multe ori, la urmări foarte grave. În acest sens, pompierii doresc să reamintească cetăţenilor principalele măsuri de prevenire a incendiilor la locuinţe și gospodăriile populaţiei

Sfaturi privind utilizarea instalației electrice

Nu utilizaţi aparate electrice, cabluri electrice, prize, întrerupătoare, dispozitive de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii. Nu suprasolicitaţi reţeaua electrică prin folosirea simultană a mai multor consumatori. Nu lăsaţi nesupravegheate aparatele electrice sub tensiune, cum ar fi: fierul de călcat, reşoul, radiatorul şi altele asemenea.

Nu utilizaţi aeroterme, radiatoare, calorifere electrice construite artizanal sau defecte ca urmare a suprasolicitării, folosirii îndelungate sau lovirii. Nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat.

Sfaturi privind utilizarea sobelor

Înainte de utilizare, sobele şi coşurile de fum trebuie verificate amănunţit, reparate, curăţate şi date în exploatare în perfectă stare de funcţionare. Nu este admisă utilizarea sobelor fără uşiţe la focare şi cenuşare, defecte sau izolate necorespunzător faţă de elementele combustibile ale clădirilor. În încăperile în care sunt amplasate sobele, nu se admite depozitarea materialului combustibil care să depăşească consumul pentru 24 ore.

Depozitarea (amplasarea) materialelor combustibile se face la o distanţă mai mare de un metru faţă de sobele fără acumulare de căldură şi de 0,5 metri în cazul sobelor cu acumulare de căldură. Este interzisă depozitarea materialului combustibil deasupra sobelor.

În faţa uşiţei de alimentare a sobei, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică având dimensiunile de 0,70 x 0,50 metri. În timpul funcţionării sobelor, uşiţele focarului şi cenuşarului trebuie menţinute închise. Este strict interzisă aprinderea focului în sobe prin stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile.

Se interzice uscarea hainelor sau a altor materiale combustibile pe sobe sau în imediata apropiere a lor. Nu se admite folosirea lemnelor mai lungi decât vatra focarului sobei sau cărbuni cu o putere calorifică mai mare decât cea stabilită de producător (cocs de furnal).

Cenuşa se va evacua periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se vor stinge resturile de jar. Se interzice funcţionarea sobelor supraîncălzite.

Sfaturi privind utilizarea buteliilor

Nu aşezaţi sau păstraţi butelii de gaze în apropierea oricăror surse de căldură. Nu folosiţi butelii de gaze lichefiate fără regulatori de presiune, cu garnituri deteriorate ori cu furtunuri de cauciuc fisurate sau lărgite la capete.

Nu folosiţi flacără pentru verificarea etanşeităţii buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului / conductei de gaz, verificarea făcându-se numai cu emulsie de apă cu săpun. Nu încălziţi cu flacără buteliile şi nu le folosiţi culcate, răsturnate sau înclinate. Nu transvazaţi gazul din butelie în orice alte recipiente şi nu folosiţi butelii improvizate.

Alte sfaturi salvatoare

Nu lăsaţi mâncarea pe foc nesupravegheată. Luaţi-o de pe aparatul de gătit dacă trebuie neapărat să părăsiţi bucătăria pentru o perioadă mai îndelungată, mai ales dacă s-ar putea ivi întârzieri neaşteptate. După ce aţi terminat de gătit, asiguraţi-vă că aţi oprit din funcţionare cuptorul şi aragazul.

Nu păstraţi surse de foc (chibrituri, brichete, lumânări, lămpi cu gaz etc.) în locuri în care au acces copiii. Este obligatorie supravegherea copiilor, fiind interzisă blocarea lor în casă cu lumânări aprinse, sobe, plite şi/sau aparate electrice aflate în funcţiune.

Este interzisă depozitarea de materiale combustibile sau inflamabile în podurile clădirilor. Este interzisă folosirea afumătoarelor improvizate ori amplasarea acestora în magazii, poduri, remize, sub şoproane sau lângă materiale combustibile; afumătorile se confecţionează din zidării de cărămidă şi materiale incombustibile şi se amplasează independent de celelalte construcţii din gospodărie.

Nu folosiţi chibrituri, lumânări, lămpi de iluminat cu petrol, în spaţii cu pericol de incendiu, cum sunt: depozite de furaje, grajduri, magazii, poduri şi altele asemenea.

Pentru asigurarea unei prime intervenţii în caz de incendiu, se recomandă amplasarea în locuinţă a unui stingător. În cazul în care observați un eveniment ce poate pune în pericol viața ori bunurile materiale ale oamenilor, anunțați pompierii, în cel mai scurt timp, la numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Siguranța dâmbovițenilor, 12 sancțiuni contravenționale persoanelor depistate că nu respectă normele referitoare la portul măștii de protecție

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, alături de reprezentanții celorlalte instituții cu atribuții pe linie de ordine publică, au continuat acțiunile pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și pe linia verificării modului în care sunt respectate normele impuse în contextul epidemiologic actual generat de virusul Sars-CoV-2.În cadrul […]