Published On: mar, Ian 17th, 2017

Ce cauţi? Bunăvoinţa oamenilor sau a lui Dumnezeu?

Preot Ioan Ştefănescu
Întotdeauna oamenii lui Dumnezeu au fost greu de suportat de lumea iubitoare de plăceri. Şi nici nu puteau fi altfel, atâta timp cât îşi asumau părerile Sfântului Pavel ca potrivindu-li-se aievea: „Oare caut eu acum să câştig bunăvoinţa oamenilor, sau pe cea a lui Dumnezeu? Sau oamenilor caut eu să plac? Dacă însă le-aş plăcea oamenilor, n-aş fi rob al lui Hristos” (Galateni 1, 10).
Şi noi suntem provocaţi la această alegere. O alegere după principiile călăuzitoare în viaţă. Şi cum animalele din aceeaşi familie se iubesc, trăind împreună, iar faţă de altele au altfel de relaţii, la fel şi oamenii, potrivit rânduielii iubirii care este în inima lor, se alipesc de cei asemenea lor în obiceiuri. Sfântul Chiril al Alexandriei zice că: „identitatea de moravuri, imitând legea iubirii, va face pe sfânt să convieţuiască cu sfântul; vor fi la fel şi vor avea bucuria să cugete unul la altul. La fel va face şi cel lipsit de curăţenie cu cel asemenea lui. Aşa făcea şi legea lui Moise o deosebire între sfânt şi necurat şi niciodată nu le amesteca şi nu le confunda, după legea iubirii”. Sfânta Evanghelie ne spune însă ceva mai mult: Creştinii sunt datori să iubească şi pe cei necredincioşi, chiar dacă lumea va avea mereu porniri criminale împotriva creştinilor. Mai la începutul activităţii Sale mesianice, lisus le spunea ucenicilor că: „Pe voi lumea nu vă poate urî, dar pe Mine Mă urăşte, pentru că Eu mărturisesc despre ea că lucrurile ei sunt rele” (Ioan 7, 7). Sigur că ucenicii Domnului erau la început şi nu erau pregătiţi îndeajuns ca să poarte şi ei povara batjocurii şi a urii lumii. Dar mai târziu, Mântuitorul îi anunţă că a venit vremea ca şi pe ei lumea să-i urască, pentru că s-au unit atât de mult în gândirea şi în duhul lor cu Hristos, că vrând-nevrând, s-au despărţit de lume pentru Dumnezeu. Creştinii autentici nu mai găsesc plăcere în anturajul lumii. Ei ştiu că „tovărăşiile rele strică obiceiurile bune” (I Corinteni 15, 33) sau cum spune un proverb românesc, că „merele putrede le strică şi pe cele bune”. De aceea, o mare parte din lumea de azi nu mai poate înţelege ce aşteaptă creştinii să primească de la Dumnezeu, în schimbul renunţării de neînţeles de la ofertele veacului acestuia.
Oamenii buni! Trebuie să nu uităm niciodată că, în viaţă, nu pot împlini două voinţe ce sunt contrare una alteia: Voinţa lui Hristos şi cea a lumii. Nu pot sluji la doi domni; iar dacă aş încerca să plac oamenilor, n-aş mai putea fi pe placul lui Dumnezeu.
Se vede cu ochiul liber că fărădelegea domneşte în lume, şi omul e dator să o biruie, dar, fiind sub robia păcatului, nu poate deschide lupta contra diavolului. E nevoie ca omul să conlucreze cu Dumnezeu; e nevoie de o conlucrare a harului dumnezeiesc cu libertatea omului. Însă e nevoie de o conlucrare a harului dumnezeiesc cu libertatea omului. Însă mulţi nu mai simt această nevoie de Dumnezeu. Au lepădat credinţa şi şi-au schimbat slava cu una ce nu-i poate ajuta. De aceea, Dumnezeu porunceşte: „Miraţi-vă de aceasta, ceruri; cutremuraţi-vă, îngroziţi-vă, zice Domnul!” (Ieremia 2, 212). Însă „sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu.”
Un creştin dintr-o parohie avea o mică grădină pe care o cultiva cu multă atenţie şi mult suflet. Din ceea ce recolta, păstra pentru el atât cât îi trebuia. Restul îl făcea milostenie săracilor. Dar într-o zi, diavolul, ca să împiedice această faptă bună, a început să semene zânzanie în sufletul lui. A pus câţiva vecini să-i zică din ce în ce mai des: „Pune-ţi bani deoparte pentru bătrâneţile tale. Ar putea să ţi se întâmple vreo boală şi să nu poţi să mai lucrezi. Ce-ai să faci?”
Omul a fost pus pe gânduri. Încet-încet a început să mai reducă din milostenii, pentru a face economie. De-a lungul vremii a reuşit să strângă ceva bani într-un cufăr pe care l-a ascuns în grădina sa, pentru a avea la bătrâneţe. Într-o zi s-a îmbolnăvit la un picior şi a trebuit să meargă la doctor. A plătit, dar fără folos. Piciorul s-a înrăutăţit, iar doctorii au luat decizia să i-l taie.
În ajunul zilei, când a fost stabilită operaţia, grădinarul nostru a luat cufărul şi a început să numere ultimii bănuţi pe care i-ar fi dat doctorilor ca să-i taie piciorul. Avea acum o amărăciune în suflet şi se căia că şi-a pus atât de mult nădejedea în banii pe care i-a strâns pentru bătrâneţe şi nu în Dumnezeu.
M-a chemat să-l spovedesc înainte de operaţie. Cu lacrimi şi din tot sufletul se ruga împreună cu mine să-l ierte Dumnezeu. Mi-am făcut datoria şi lam lăsat rugându-se. Am plecat cu gândul la strigătul lui pocăinţă: „Recunosc părinte că am greşit! Dacă aş primi iertare de la Dumnezeu n-aş mai cădea în aceeaşi greşeală! Numai nădejdea în Dumnezeu este sigură şi stabilă”, mi-a zis el cu toată durerea sufletului său. După ce l-am spovedit şi împărtăşit, i-am promis că o să fiu lângă el la operaţie. Dar până mâine dimineaţă, să ne rugăm ca Dumnezeu să-l ierte.
De dimineaţă, când doctorii au venit la el cu scopul de a-i tăia piciorul, lau găsit mergând prin salon ca un om sănătos. S-au minunat şi ei, ne minunăm şi noi, de puterea pe care Dumnezeu o dă oamenilor credincioşi, celor ce se căiesc sincer de păcatele şi tovărăşiile rele. Acesta-i leacul salvării fiecăruia dintre noi. Nu ne salvează banii, ci credinţa!
Nimeni nu ne cere mai mult decât putem. Credinţa, multă, puţină cum este, trebuie s-o folosim toată şi să o sporim. Să nu se teamă cineva că Dumnezeu nu are grijă de el. Înaintea Lui este vrednic tot omul care lucrează ca cel credincios, ca cel care apreciază „Valorile Cerului” şi nu tovărăşiile rele care strică obiceiurile bune.
Dacă cu adevărat îţi pare rău de păcatele tale şi iei decizia să nu mai faci acele păcate, atunci fii sigur că bunătatea lui Dumnezeu te acceptă şi te salvează. Este nevoie de puţină pocăinţă adevărată pentru ca sufletul să găsească mântuirea.
Nu te gândi şi nu urmări lucruri fără rost şi care nu sunt de la Dumnezeu. Cel care renunţă la, lucrurile bune, cade în zădărnicie. Atunci când mintea nu se mai gândeşte la scopul în Dumnezeu, lucrarea lui nu mai foloseşte sufletului.
Cel care se fereşte de încercări, şi încearcă să le ocolească, se îndepărtează de la viaţa cerească. Ai grijă ce cauţi în viaţă! Bunăvoinţa oamenilor sau a lui Dumnezeu?
Atenţie, la omenia pe care o arăţi aproapelui. Dacă nu o arăţi, poţi pierde şi ceea ce deja ai primit până acum de la Dumnezeu.
Să ne ferească Dumnezeu de una ca aceasta!

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>