Published On: joi, iul. 11th, 2013

CE AM PREVĂZUT S-A REALIZAT!

nichiduta.ro

SPORTSocietatea şi sportul se conduc după anumite legi specifice fiecărui domeniu în parte.
Fotbalul are la bază R.O.A.F.-ul, pe care forul tutelar îl tipăreşte periodic în nişte broşuri numite „REGULAMENTE ŞI STATUTE”.
Acestea cuprind toate articolele şi regulamentele după care se desfăşoară competiţiile.
în decursul anilor m-am lovit de multe probleme, neprevăzute în R.O.A.F., sau cu articole care se bat cap în cap, iar verdictul final îl dau COMISIILE F.R.F.
Ultima broşură tipărită datează din anul 2011. Să sperăm că în această vară F.R.F., prin departamentul COMPETIŢII, va edita altă broşură cu toate modificările aduse în cei 2 ani de la ultimul număr tipărit.
Mult discutatul articol 20, „LOCURI VACANTE”, a fost „valabil” până în anul 2011. Printre „binefacerile” acestui articol, se numără şi CHINDIA TÂRGOVIŞTE, care a fost promovată de la PROMOŢIE (unde era normal să se înscrie) direct în Liga a 3-a. Pentru a nu mai permite şi altora, în anul următor, să procedeze la fel, onorata F.R.F. a scos articolul
„LOCURI VACANTE” din R.O.A.F.-ul pe 2011.
De-a lungul acestor ani, cum spuneam, s-au întâmplat multe, practic, până la urmă, nimeni nu mai respectă legile fotbalului, fiecare după cum are interesul. Ştim cu toţii ce „haos” este acum în fotbalul naţional. Nu reluăm subiectul, deoarece l-am tot dezbătut pe toate feţele.
Personal, spuneam că situaţia în care s-a ajuns nu poate fi rezolvată decât dacă se revine la mult discutatul art. 20 –
„LOCURI VACANTE”, pentru a
putea „aranja” puţin seriile din Liga a 2-a şi a 3-a.
Pentru cititorii noştri, iată ce prevede vechiul şi noul art. 20, reactualizat de COMITETUL EXECUTIV al F.R.F. din 06.07.2013, „LOCURI VACANTE”:
„Dacă într-o ediţie de campionat rămân locuri vacante prin neînscrierea, excluderea, retrogradarea sau renunţarea unor echipe la dreptul de a participa în campionatul de seniori respectiv, ori în alte situaţii similare, se va proceda astfel: a) Dacă această situaţie a intervenit înainte de începerea campionatului, echipele în cauză vor fi retrogradate în categoria IMEDIAT INFERIOARĂ, locurile vacante fiind ocupate de echipele retrogradate în campionatul precedent, cel mai bine clasate; în cazul în care numărul acestora este insuficient, COMITETUL EXECUTIV
al A.J.F./A.M.F.B. va putea decide completarea locurilor vacante cu ALTE ECHIPE”,
deci alte echipe, nu se spune din ce categorie sau ordine din clasament poţi să aduci în Liga a 4-a o echipă direct din PROMOŢIE (?!)
b) „Dacă retrogradarea/excluderea echipelor a intervenit după începerea campionatului, echipele în cauză vor fi retrogradate în categoria IMEDIAT
INFERIOARĂ, iar locurile
vacante nu se vor mai completa, la sfârşitul campionatului numărul echipelor ce urmează să retrogradeze fiind redus în mod corespunzător şi penalizate pentru nerealizarea baremului de puncte cu diferenţa dintre punctele realizate şi cele stabilite prin barem”.
Dacă o serie de B sau C nu este completă ca număr de echipe, acum se pot face „aranjamente”, se cedează locul de la B unora din C şi invers. Ca să completezi cele 18 locuri din fiecare serie din Liga a 3-a, poţi să aduci echipe din judeţ, dacă cele ce au retrogradat nu mai doresc să continue competiţia.
Şi uite, încă din start s-a denaturat competiţia, dacă realizezi 4-5 puncte este inevitabil să rămâi tot în Liga a 3-a. Deci din start se va juca doar pentru promovare.
Sunt multe, foarte multe semne de întrebare despre cum se va derula campionatul
2013-2014.
Un alt aliniat al art. 20 sună concret:
6. „în cazul refuzului de a se înscrie în competiţii al unor echipe ce deţin acest drept, precum şi în situaţia retrogradării/excluderii unor cluburi înscrise în competiţii, acestea vor fi retrogradate în
ULTIMA CATEGORIE COM-PETIŢIONALĂ”.
7. „în cazul cluburilor ce deţin dreptul de promovare, în urma jocurilor de baraj din LIGA A 4-A, în LIGA A 3-A, în situaţia în care acestea nu se înscriu în competiţii, vor fi retrogradate în
ULTIMA CATEGORIE COM-
PETIŢIONALĂ şi nu vor avea drept de PROMOVARE pentru o durată de 3 ani competiţio-nali.”
Iată un aliniat care diminuează (dar nu exclude) „aranjamentele” de a ceda locul din Liga a 3-a, câştigat la baraj, oricărei echipe doreşte.
în acest sens, echipa se va înscrie, dacă doreşte, în PROMOŢIE, unde trebuie să aştepte o promovare 3 ani.
Aşadar, ce am prevăzut s-a realizat, art. 20, „LOCURI VACANTE”, reapare după 2 ani de „abrogare”.
S-a dat „verde” la „aranjamente” pe toate palierele fotbalistice naţionale şi judeţene.

eJobs

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro