Către o cultură a conformării fiscale în România

Date:

bon fiscalReprezentanţa Comisiei Europene în România a organizat săptămâna trecută o masă rotundă intitulată Către o cultură a conformării fiscale în România. În contextul recomandărilor bugetare şi fiscale transmise României de către Comisia Europeană în mai 2015, evenimentul şi-a propus să identifice şi să dezbată modalităţi eficiente pentru îmbunătăţirea conformării fiscale în România şi să promoveze o astfel de cultură la nivel naţional, pe baza celor mai bune practici europene şi internaţionale.
În deschiderea evenimentului, analistul economic al Reprezentanţei Comisiei Europene Carmen Mărcuş a declarat: „În contextul unei stabilităţi macroeconomice solide dobândite în urma a trei programe de asistenţă financiară începând din 2009, conformarea fiscală şi creşterea veniturilor fiscale reprezintă elemente importante pentru deblocarea reformelor structurale, creşterea finanţării publice în domenii cheie, cum ar fi educaţia, sănătatea, infrastructura de transport şi cercetarea, precum şi pentru asigurarea unui mediu concurenţial echitabil prin reducerea evaziunii. Comisia Europeană salută eforturile autorităţilor române de a asigura un nivel ridicat al conformării fiscale prin intermediul unor măsuri de eficientizare a administraţiei fiscale” .
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unor vorbitori de marcă ai actorilor instituţionali din domeniul politicilor fiscale: Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Comisia Europeană, Fondul Monetar lnternaţional şi Banca Mondială.
În luna mai 2015, în cadrul Semestrului european, instrumentul de coordonare a politicilor economice ale statelor membre, Comisia Europeană a transmis României o serie de recomandări fiscal-bugetare: limitarea abaterii de la obiectivul bugetar pe termen mediu (MTO) la maximum 0,25% din PIB în 2015; revenirea, în 2016, la valoarea de 1% din PIB pentru acest indicator; implementarea unei strategii în favoarea respectării obligaţiilor fiscale; consolidarea sistemelor de control pentru combaterea muncii nedeclarate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Avocat recuperare creante

Avantajele unui avocat in recuperarea creantelor Dacă te afli într-o...

Accidente de circulație  în lanț, pe drumurile din Dâmbovița 

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați...

CONTROALE ÎN LOCALITATEA BĂLTENI: Au fost verificate centrele de fier vechi

Ieri,  17 aprilie, peste 200 de polițiști din cadrul...

 Mesaje frauduloase concepute de atacatori, care vizează utilizatori din România în ultimul timp

 Vorbim despre tehnci pe care infractorii le reciclează sub...