Published On: joi, Noi 23rd, 2017

Caravana de recrutare a candidaţilor pentru şcolile de subofiţeri ale Jandarmeriei Române

Caravana Jandarmeriei Române „Vino în echipa noastră!” a fost prezentă la Târgovişte.
Cu această ocazie jandarmii dâmboviţeni au împărţit pliante şi au prezentat celor interesaţi condiţiile de participare la concursul de admitere în şcolile de subofiţeri jandarmi, sesiunea ianuarie 2018.
Caravana inscripţionată cu mesajul campaniei „Vino în echipa noastră!”, are ca obiectiv promovarea ofertei educaţionale, precum şi recrutarea candidaţilor pentru cele doua şcoli postliceale din subordinea Jandarmeriei Române.
Amintim că Jandarmeria Română pune la dispoziţia candidaţilor 700 de locuri, 350 de locuri în cadrul Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani, judeţul Vâlcea şi 350 de locuri în cadrul Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni, judeţul Suceava.
Cererile de înscriere pentru admiterea la instituţiile militare de învăţământ postliceal ale Jandarmeriei Române, se depun la unităţile teritoriale de jandarmi de pe raza judeţului de domiciliu sau reşedinţă ale candidaţilor. Data limită de depunere a cererilor este 05 decembrie 2017.
Informaţii suplimentare despre înscriere, se pot obţine de la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Articole Recente