Published On: joi, Apr 12th, 2018

Caravană de informare destinată autorităţilor publice locale

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, demarează o nouă caravană de informare destinată autorităţilor publice locale de la nivelul regiunii noastre!
În cadrul acestei sesiuni de informare vor fi promovate oportunităţile de finanţare din Axa prioritară 13 „Sprijinirea regenerării oraşelor mici şi mijlocii”. Prin această axă prioritară, regiunea Sud Muntenia dispune de o alocare financiară de 23,08 milioane de euro, depunerea cererilor de finanţare putând fi realizată începând cu data de 30 aprilie, pentru o perioadă de patru luni până în data de 30 august 2018.
Totodată, cu această ocazie vor fi prezentate şi analizate criteriile de eligibilitate pentru depunerea de aplicaţii în cadrul apelurilor deschise în prezent pentru următoarele linii de finanţare POR: Prioritatea de investiţii 3.1, Operaţiunea C – Iluminat public; Prioritatea de investiţii 10.1 – apelurile dedicate învăţământului obligatoriu, antepreşcolar şi preşcolar (O.S. 10.1), învăţământului profesional şi tehnic şi învăţare pe tot parcursul vieţii (O.S. 10.2) şi universităţilor (O.S. 10.3); Prioritatea de investiţii 2.1, Operaţiunea B – Incubatoare de afaceri.
Prin această sesiune de informare, ADR Sud Muntenia îşi propune să vină în sprijinul potenţialilor beneficiari din regiunea noastră -autorităţi publice locale -, prin oferirea de informaţii importante privind investiţiile ce pot fi realizate cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile alocate regiunii Sud Muntenia, prin
POR 2014 – 2020.
Caravana va ajunge pe 26 aprilie, ora 11:00 la Târgovişte, sediul CJ Dâmboviţa.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>