Published On: mar, ian. 28th, 2014

„Caravana” buletinelor prin satele dâmboviţene, un succes în anul 2013

nichiduta.ro

conferinta evidenta populatiei  27In anul 2013, Serviciul Evidenţa Persoanelor din cadrul Direcţiei Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor Dâmboviţa, la solicitarea instituţiilor şi persoanelor interesate, a derulat 37 activităţi de preluare a imaginilor şi documentelor prin deplasarea cu camera mobilă în localităţi din judeţ, preluându-se un număr de 1.148 de cereri pentru eliberarea actelor de identitate şi 76 vize de reşedinţă. Totodată, la nivelul Serviciului Evidenţa Persoanelor s-a procedat la primirea unui număr de 4.849 cereri pentru eliberarea actelor de identitate şi aplicare a vizei de reşedinţă. De asemenea, au fost emise un număr de 108 cărţi de identitate provizorii: „În ceea ce priveşte valorificarea informaţiilor din RNEP şi RJEP Dâmboviţa – au fost transmise răspunsuri la un număr de 670 solicitări primite conform Legii nr. 677/2001, pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. S-a răspuns la şase petiţii conform Legii nr. 233/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/ 2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor” a afirmat jr. dr. Mihai Daniel, director executiv Direcţia Publică Comunitară de Evidenţă a Persoanelor Dâm-boviţa. Şi primăriile pot solicita intervenţia mobilă pentru ajutorarea oamenilor de la sate. În săptămânile următoare, în judeţul Dâmboviţa vor avea loc trei acţiuni cu camera mobilă. Pentru buna desfăşurare a activităţilor în anul 2013, instituţia a beneficiat de subvenţii de la Consiliul Judeţean Dâmboviţa, în valoare de 752.770 lei, şi venituri proprii, în valoare de 46.810 lei. Bugetul iniţial de venituri a avut valoarea de 980.000 lei, din care s-au cheltuit 799.580lei, înregistrându-se astfel o economie de 180.000 lei.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro