Campionatul Mondial de Fotbal – Brazilia 2014 „Grupa morţii”, o grupă a surprizelor letale

sportDupă cum se ştie, în meciul de deschidere al Campionatului Mondial de Fotbal, Brazilia a învins dar, după cum s-a comentat mai mult sau mai puţin ironic, se pară că naţionala Cariocas a reuşit victoria şi ajutată, într-o oarecare măsură, de către echipa de arbitri. Dar, acest meci ţine deja de istorie. în următoarele meciuri, din cadrul Campionatului Mondial, Columbia a demonstrat în mod strălucit că nu are nevoie de Falcao, pentru a învinge. Chiar dacă nu au beneficiat de serviciile „Tigrului” din Monaco, „Cafeteros” au bătut naţionala Greciei cu 3-0, echipa elenă, prin jocul prestat în teren, demosntrând că nu avea nici cea mai mică sclipire de geniu pentru a face faţă echipei columbiene care a reuşit în felul acesta să înhaţe trei puncte preţioase întruna dintre cele mai dezechilibrate grupe ale Campionatului.
Deşi nu se poate spune că este o surpriză ieşită din comun, în următorul meci, echipa „Samurailor” a fost pur şi simplu călcată în picioare de către cea a „Elefanţilor”. A fost suficient să fie introdus în teren celebrul fotbalist Drogba, pentru ca naţionala Coastei de Fildeş pus şi simplu să se învioreze de parcă ar fi fost conectată la curent de mare voltaj. în primul moment, naţionala ivoriană părea o pradă uşoară pentru cea japoneză, mai ales după ce Honda a marcat, în minutul 16, un gol ce părea că va atârna greu în favoarea „Samurailor”. Dar, în repriza a doua, Drogba este introdus în teren şi au fost suficiente două minute pentru ca ivorienii să fie triumfători. în minutul 64 marchează Bony, echilibrând jocul, iar în minutul 66, Gervinho marchează al doilea gol pentru ivorieni, pecetluind definitiv soarta meciului. Trebuie să mai spunem că acest meci, terminat cu o victorie, este primul din cariera fotbalistică de antrenor al francezului Sabri Lamouchi, la acest nivel. Uruguayul, ca la dentist
Grupa D, supranumită „Grupa morţii”, riscă să se dovedească mai mortală decât se anticipa pentru echipele consacrate. Este, într-adevăr, grupa cea mai dificilă, deoarece are în componenţa ei naţionalele Italiei, Angliei şi Uruguayului. Costa Rica, echipa pe care nimeni nu a pariat, a dovedit că este una dintre pretendentele foarte serioase pentru a ajunge cel puţin în semifinale. Spre uimirea tuturor, Costa Rica a reuşit 3 goluri, bătând mai mult decât profesion-it pe naţionala Uruguayului, cu scorul de 3-1. în felul acesta, Costa Rica ocupă locul întâi în Grupa D, lăsând cu gura căscată cele trei echipe care au fost campioane ale lumii la fotbal.
O altă surpriză, mai ales pentru cei care bagă bani foarte mulţi în pariuri, a fost naţionala Italiei care a învins Anglia cu 2-1, datorită lui „Super Mario” Balotelli.
„Super” Mario
în atmosfera sufocant de călduroasă din Manaus, Mario Balotelli a reuşit o performanţă supranumită de către cronicarii sportivi drept performanţă… meteorologică. A fost aşa de cald în Manaus încât chiar şi cei mai rezistenţi fotbalişti simţeau că se sufocă în timpul meciului. Dacă în prima repriză majoritatea jubila că Anglia va ieşi victorioasă, în cea de-a doua a fost suficientă o lovitură de cap a lui Balotelli, pentru ca englezii să simtă fiori de frig pe şira spinării în ciuda faptului că temperatura aerului era de 34 de grade, iar procentul de umiditate în atmosferă de 90%. Centru înaintaş Balotelli a adus Italiei o victorie ce va atârna foarte greu în balanţă. Să nu uităm că meciul a avut loc seara. Să nu uităm că, deşi soarele apusese de mult, era aşa de cald încât, în ciuda aparenţelor, spectatorii transpirau din abundenţă. Datorită lui Balotelli „Nazionale” a reuşit să ocupe locul doi din Grupa D, supranumită, cum s-a menţionat deja, „grupa morţii”. Este o grupă a surprizelor. Costa Rica pe care nu a pariat nimeni nici cel puţin un cent, a făcut praf Uruguayul, un Uruguay care a fost campioana lumii la fotbal în 1930 şi 1950 şi semifinalistă în 2010. Trebuie să amintim că Italia a fost campioana lumii la fotbal în 1934,1938, 1982 şi 2006, iar Anglia a fost campioană a lumii
în 1966.
în minutul 73, când Balotelli, supranumit „Super Mario” a actionat, spectatorii de pe Arena Amazonia, indiferent de naţionalitatea lor, au strigat la unison „vivat”. Golul victoriei italiene a fost marcat de mijlocaşul Antonio Candreva, în minutul 50, dar scorul putea să fie mai mare dacă transversala porţii nu l-ar fi salvat pe portarul englez Joe Hart. în ciuda faptului că Anglia a exercitat o foarte mare presiune asupra italienilor, spre finalul meciului, poarta acestora va rămâne practic inviolabilă de-a lungul întregii reprize a doua. Golul marcat de englezi se datorează lui Daniel Sturridge, în urma unui schimb de pase ce părea să copieze, prin felul cum s-a mişcat mingea în teren deplasările unei bile de biliard. Dar, cu toate eforturile englezilor, italienii au reuşit să facă faţă imensei presiuni exercitată de naţionala Albionului. Pe scurt, Italia i-a bătut pe englezi cu 2-1, o victorie importantă care s-ar putea să decidă clasamentul final al Gurpei D.
După şocul produs de italienii care au dat peste cap toate previziunile, făcându-i pe mulţi să piardă banii băgaţi în pariuri, a urmat al doilea şoc, care i-a ruinat pe foarte mulţi împătimiţi ai pariurilor: Costa Rica a bătut Uruguayul. Naţionala costaricană, supranumită „Ticos”, este singura care nu a câştigat niciodată o Cupă a lumii la fotbal. Scorul final de 3-1 a fost stabilit în repriza a doua. Campbell, înscrie în minutul 54, Duarte, în minutul 57, iar Urena în minutul 84, semnând decesul Uruguayului. Din păcate, tot în acest meci a avut loc şi scena cea mai penibilă din acest Campionat Mondial de Fotbal: uruguayanul Pereira a primit cartonaşul roşu în minutul 90+4, ceea ce a mărit şi mai mult suferinţa propriei sale naţionale, deoarece fără acest talentat jucător Uruguayul ş-a redus şansele de a mai ocupa cel puţin locul 2 din grupă.
Victoria „Elefanţilor”
Foarte mult timp naţioanla Coastei de Fildeş a dovedit că era o echipă alcătuită din fotbalişti neîndemânatici. Această impresie s-a terminat sâmbătă, 14 iunie, când ivorienii au învins cu 2-1 echipa Japoniei, confirmând astfel ambiţia declarată oficial de a fi cel puţin semifinalistă. Visurile de glorie ale samurailor s-au spulberat în momentul în care în teren a intrat Didier Drogba. Este adevărat că atacantul Drogba nu a contribuit la finalizarea niciunui gol, dar celebritatea sa a fost suficientă să electrizeze întreaga echipă ivoriană şi rezultatul s-a văzut: la 5 minute după ce Drogba a intrat în teren, ivorienii au marcat în minutul 64 prin Bony, şi în minutul 66 prin Gervinho, ambele goluri fiind marcate din locituri de cap. După aceste meci, samuraii trebuie să se gândească serios ce vor avea de făcut în faţa naţionalei Greciei. De remarcat, jucătorul ivorian Yaya Toure care în acest meci nu făcut prea mare lucru dar, în minutele 27 şi 57, prin pasele sale, a accelerat jocul ivorienilor. Dacă se va implica sută la sută în joc, în fiecare meci, Toure va fi foarte periculos din momentul în care se va combina cu Drogba, reuşind să transforme naţionala ivoriană într-una care va face mult rău adversarilor. Deocamdată rămâne să aşteptăm cu calm următoarele meciuri şi să vedem dacă acest Campionat va fi unul al surprizelor, sau trepatat, va intra în făgaşul normal, echipele deja consacrate rezervându-şi parte leului, adică locurile finale 1-4. Dar, s-ar putea ca una din semifinale să se dispute între echipele ce au acostituit o adevărată surpriză: Coasta de Fildeş şi Costa Rica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Rupere de nori la Târgovişte În doar câteva minute, municipiul Târgovişte, lovit de grindină cât oul de porumbel şi străzi inundate

Zeci de străzi s-au transformat în râuri, subsoluri de instiţuii au fost inundate la fel şi mai multe magazine dintr-un centru comercial. Nici centura oraşului sau pasajul spre Câmpulung nu au rămas neinundate. Meteorologii spun că au căzut peste 40 de litri pe metru pătrat. Din senin un nor negru […]
vijelie targoviste