CAMPIONATUL DE BASCHET NU SE ÎNCHEIE

Mihai ROŞOIU

Federaţia Română de Baschet a centralizat şi analizat toate opiniile şi informaţiile venite din partea cluburilor din LNBM şi LNBF, şi se bucură, în primul rând, de faptul că în acest moment nu există nici-un participant la activitatea baschetbalistică din România infectat cu noul coronavirus.
Totodată, Federaţia Română de Baschet apreciază măsurile luate de majoritatea cluburilor pentru protejarea stării de sănătate, dar şi a protecţiei sociale, a propriilor sportivi, antrenori, tehnicieni şi specialişti. Reamintim că, în această perioadă, sănătatea şi siguranţa participanţilor la activitatea baschetbalistică din România sunt aspecte prioritare pentru noi toţi. Recomandăm tuturor cluburilor să depună toate eforturile pentru a-şi proteja jucătorii/antrenorii/specialişti, indiferent de naţionalitaea lor, ţinând cont de deciziile tot mai drastice luate de autorităţile tuturor statelor din lume, legate de limitarea

sau interzicerea deplasărilor peste graniţă.
Astfel, ţinând cont de:

  • instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României
  • prioritatea de protejare a stării de sănătate a tuturor participanţilor la intrecerile baschetbalistice din ţara noastră
    Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Federaţiei Române de Baschet, întrunit în şedinţa extraordinară astăzi, 20 martie 2020, decide:
  1. Prelungirea perioadei de suspendare a tuturor competiţiilor oficiale de baschet organizate sub egida FRB/AJB/AMMB până la încheierea stării de urgenţă pe teritoriul României.
  2. Interzicerea tuturor antrenamentelor sportive colective pe durata stării de urgenţă pe teritoriul României.
  3. Amânarea Adunării Generale Ordinare, convocată iniţial pentru data de 14 aprilie, pentru o dată ulterioara, care va fi aprobată de Consiliul Director al FRB.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

DEZMINŢIRI FRF

Federaţia Română de Fotbal clarifică situaţia de fapt în urma informaţiilor false vehiculate în spaţiul public pe tema comunicatului UEFA din 27 aprilie 2020.Din dorinţa de a furniza date corecte atât membrilor FRF, cât şi suporterilor fotbalului românesc, facem următoarele precizări:” Federaţia Română de Fotbal şi nici una dintre cele […]