BURLEANU ŞI-A FĂCUT PLANUL PENTRU VIITOR

Mihai ROŞOIU

Şeful Federaţiei Române de Fotbal a spus că fiecare stadion va fi împărţit în trei zone, în care se vor regăsi câte un număr limitat de persoane, pentru a preveni, pe cât se poate, răspândirea noului coron-avirus. Jucătorii, la rândul lor, vor fi supuşi mai multor teste.
„Regulile vor fi foarte stricte când jucătorii intră pe teren. Toţi jucătorii vor fi testaţi cu două trei zile înainte de primul meci, apoi la un interval de 14 zile. Delegatul va fi testat şi el cu două zile înainte de joc. Nu vom mai vedea strângeri de mână. Conferinţele de presă vor fi online. Stadioanele vor fi împărţite în trei zone: în zona interioară a stadioanelor vom avea 80 de persoane, în zona tribunelor vor fi 85 şi în exterior – 60.
Nu vor exista servicii de catering la stadion. Echipa oaspete vine cu 90 de minute înainte de gazde la stadion. Şedinţele tehnice să fie organizate în spaţiul liber”, a spus Răzvan Burleanu în direct la Digi 24.
Fotbalul în prima ligă din România ar trebui să fie reluat la data de 13 iunie, iar în prima etapă după pauză avem parte de un derby: FCSB – CFR Cluj, scrie prosport.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

RECOMANDĂRILE MINISTRULUI PENTRU ECHIPELE DE FOTBAL

Ionuţ Stroe, Ministrul Tineretului şi Sportului, a susţinut, marţi, o conferinţă de presă în cadrul căreia a anunţat, printre altele, că oricine decide ca sportivii să iasă din cantonament şi să meargă acasă o va face sub semnătură şi îşi va asuma responsabilitatea unei eventuale îmbolnăviri. Mesajul a fost şi […]