Published On: mar, ian. 16th, 2018

Bucşani: O educatoare a fost diagnosticată cu TBC iar trei preşcolari sunt internaţi la Bucureşti, pentru investigaţii

nichiduta.ro

Potrivit Inspectoratului Şcolar Dâmboviţa, la Şcoala Gimnazială „Dora Dalles” Bucşani – structura Gradiniţa cu Program Normal Bucşani, un cadru didactic a fost diagnosticat cu tuberculoză, în urma unor controale medicale de rutină, în data de 22 decembrie 2017.
Cadrul didactic (educatoare la grupa mică) a mai fost diagnosticat în trecut cu tuberculoză, însă în urma tratamentului, a fost declarat vindecat, existătând un document medical (adeverinţă medicală din 2011) prin care este indicată posibilitatea reluării activităţii în acelaşi loc de muncă începând cu 1 mai 2011.
În prezent, cadrul didactic este internat la Sanatoriul pentru Boli Pulmonare Moroieni, Dâmboviţa iar preşcolarii de la grupa la care preda educatoarea (25 copii înscrişi în anul şcolar 2017-2018) au fost investigaţi de către medicul de familie şi testaţi.
Doi copii declaraţi suspecţi în perioada 9-10 ianuarie 2018, au fost trimişi la cabinetul TBC Târgovişte, de unde, fără a fi diagnosticaţi definitiv cu TBC, au fost trimişi pentru investigaţii suplimentare la un spital din Bucureşti. Copiii sunt internaţi în prezent, fiind demarcate procedurile medicale în acest caz. Alţi doi preşcolari au fost trimişi vineri (12 ianuarie 2018) către Secţia TBC Târgovişte, urmând ca în cazul lor să fie cunoscută situaţia în perioada următoare.
Cadrele didactice (patru educatoare şi două învăţătoare) care predau în locaţia grădiniţei, directorul şi directorul adjunct au fost investigaţi medical pentru identificarea unei eventuale contaminări.
A fost notificată Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa în data de 8 ianuarie 2018, care a demarat acţiunile, procedural, pentru astfel de situaţii şi a dispus lucrări de dezinfecţie în clădirea care funcţionează separat de celelelte clădiri ale şcolii cu personalitate juridică din comuna Bucşani. Au fost realizate activităţi de curăţenie şi dezinfecţie în perioada 8-12 ianuarie
2018.
Referitoar la cazul de tuberculoză depistat la un cadru didactic, angajat al grădiniţei din comuna Bucşani, DSP face la rândul său următoarele precizări:
În data de 27 decembrie 2017, la D.S.P. Dâmboviţa a fost comunicat cazul de tuberculoză şi a fost demarată ancheta epidemiologică preliminară cu sprijinul medicului de familie, care este şi medical colectivităţii şcolare.
Cadrele didactice şi copiii care frecventează grupa doamnei educatoare, au fost îndrumaţi către Dispensarul TBC din Târgovişte pentru investigaţii. În data de 5 ianuarie 2018 au fost testate IDR la tuberculină 5 cadre didactice şi 19 preşcolari, din care 3 copii au prezentat o zonă de induraţie de peste 10 mm, fiind îndrumţi către Secţia pediatrie a Spitalului „Marius Nasta „din Bucureşti, în vederea efectuării unor examene medicale suplimentare.
În data de 9 ianuarie 2018 s-au efectuat operaţiuni de dezinfecţie în unitatea de învăţământ.
Ancheta epidemiologică este în derulare, efectuându-se în continuare supravegherea contacţilor şi testarea cutanată a acestora.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro