Published On: mie, iun. 26th, 2013

Brazilia, un „exemplu sănătos” de corupţie

braziliaIn clipa-n care citiţi aceste rânduri, s-ar putea ca fostul preşedinte sud-african, Nelson Mandela, în vârstă de 94 de ani, spitalizat de şaptesprezece zile din cauza unei infecţii pulmonare, intrat în stare critică de 48 de ore, să-şi trăiască ultimele minute de viaţă sau să fi murit deja. Tot acum 48 de ore, trei femei magistrat, Carmen D’Elia, Orsola De Cristofaro şi Giulia Turri, l-au condamnat pe fostul prim-mi-nistru italian, Silvio Berlusconi, la 7 ani de închisoare şi interdicţia pe viaţă de a mai deţine o funcţie publică, fiind acuzat de abuz de putere şi crearea de condiţii pentru minore să se prostitueze. După cum remarca mass-media occidentală, italienii s-au săturat de un babalâc ce poza ba în „latin lover”, ba în „Jean Valjean” ce salva minorele de la sărăcie prin prostituare. Desigur, avocaţii lui Berlusconi vor face iar recurs, chiar dacă Silvio, se vede clar, este vinovat din cap până-n picioare. Şi tot acum 48 de ore, afacerea Tapie a intrat într-o nouă fază: Stéphane Richard, fostul director de cabinet al fostului ministru al Economiei, doamna Lagarde, ca să-şi salveze pielea, a declarat că Lagarde, acum director general FMI, a fost total conştientă de ceea ce face când a ordonat să se aplice arbitrajul în finalizarea procesului Tapie, şmecherie care i-a adus acestuia din urmă suma de 403 millioane de euro, sumă plătită din banul public. Astfel, se actualizează acuzaţia la adresa lui Lagarde de escrocherie în grup organizat. Oricum, de politicieni tip Berlusconi sau Tapie este plină Europa, mai ales cea de Est. Dar ziua de luni a fost plină-n evenimente. Dilma Rousseff, preşedinta Braziliei, a acceptat să discute cu reprezentanţii protestatarilor, a menţionat că vor fi pedepsiţi cei care s-au dedat la vandalism şi hoţie, a propus referendum pentru crearea unei adunări constituante în favoarea unei reforme politice pentru rezolvarea unei crize sociale fără precedent, în Brazilia. Vedeţi, a fost suficient să crească preţul unui bilet, la orice mijloc de transport în comun, cu 20 de cenţi, mărire de preţ decisă mai întâi în Sao Paulo, ca imaginea oficială a unei Brazilii ce, chipurile, plesnea de prosperitate să fie făcută ţăndari de protestele ce s-au extins rapid în întreaga ţară. Preţul pentru aflarea adevărului despre Brazilia nici nu a fost mare: 20 de cenţi. Dar cu 20 de cenţi lumea a aflat că, în Brazilia, corupţia, frauda fiscală, traficul de influenţă, clientela politică nu sunt mai mari sau mai mici decât în Europa de Est sau în Africa ori Extremul Orient. Nu. Dar există. Şi sunt suficient de extinse ca să afecteze grav sistemele de învăţământ şi sănătate, mai concret, ca-n România unde clientela politică şi clasa politică în sine, din lăcomie de acumulare de bani, au transformat statul într-o ruină economică, iar pe români i-a prostit şi convins, cu promisiunea unui trai mai bun şi echitabil, să supravieţuiască printre ruinele economiei româneşti, deoarece chiar şi din ruine se mai poate scoate profit.
Funcţionarii
Desigur, fiindcă este acum la modă peste tot în lume, s-a făcut un sondaj de opinie. Rezultatul: 75% dintre brazilieni susţin mişcarea de protest. Dar să analizăm fenomenele sociale braziliene. Conform analizei făcute de revista „Examen”, chiar din august 2011, dar pe care nimeni nu a luat-o-n seamă, fenomenul corupţiei a dus la deturnarea din bugetul de stat a cel puţin 51 de miliarde de reali pe an. In urma unei estimări făcute de Federaţia Industriilor din Sao Paulo (Fiesp), anual, din cauza corupţiei, se pierde între 1,4% şi 2,3% din PIB. Conform estimării Fiesp, dacă cel puţin cei 1,4% din banii pierduţi de la buget, din cauza corupţiei, ar fi folosiţi pentru a finanţa programul „Minha Casa, Minha Vida” („Casa mea, viaţa mea”), deoarece este foarte mare criza de locuinţe-n Brazilia, lumea fiind în realitate aşa de săracă, încât, mai ales cei tineri, nu-şi poate permite să cumpere pe credit o casă, imediat ar beneficia anual de o locuinţă 918.000 de familii. Programul „Minha Casa, Minha Vida”, lansat de Partidul Muncitorilor, viza un total de două milioane de familii. Până acum nu prea sa văzut că se mişcă ceva, în Brazilia. José Ricardo Roriz Coelho, directorul departamentului competitivităţii din cadrul Fiesp, explică foarte bine efectul corupţiei: „Corupţia creează dificultăţi financiare ce pune piedici realizării de proiecte sociale. Astfel, corupţia te obligă să adopţi şi să aprobi cheltuieli suplimentare pentru a elimina obstacolele pe care le-au gândit cei ce corup sau sunt corupţi”. La fenomenul de corupţie al funcţionarilor publici se adaugă cel al coruperii politicienilor, datând încă din perioada formării statului independent Brazilia, când puterea politică locală era încredinţată moşierilor fideli guvernului. Ce se-ntâmpla la 1889, în Brazilia, şi mult după este valabil şi-n România de după 1990. Un alt exemplu ce dovedeşte cât de cronică este corupţia-n Brazilia este parlamentul lor, căruia ei îi spun Congres. Congresmanii, adică parlamentarii brazilieni, sunt cei mai costisitori din lume. Comparat cu parlamentele din Germania, Argentina, Canada, Chile, Spania, Statele Unite, Franţa, Anglia, Italia, Mexic şi Portugalia, congresmanii (parlamentarii) brazilieni îi costă pe cei ce i-au votat 11.545 de reali pe minut. Dar, din punct de vedere a cât câştigă un brazilian pe zi, Brazilia se plasează după Namibia şi Rwanda. Un alt semn că este corupţia la putere este prezentarea proiectului de lege PEC 37 ce restrânge puterea anchetatorilor şi procurorilor. Ca şi-n România, dacă reuşeşti să fii parlamentar, om te-ai făcut.
Educaţia
în ceea ce priveşte educaţia, dacă universităţile publice sunt la un nivel de excelenţă ce le face egalele celor cu tradiţie din lume, ciclurile primar şi secundar sunt la pământ. în Brazilia, ca să intri la o facultate, trebuie să urmezi cursurile unui liceu privat, deoarece în şcolile generale şi liceele de stat nu se mai face carte, profesorii ducându-se la ore doar pentru a face act de prezenţă justificativ pentru încasarea salariului. Ca-n România, ce să ne mai ascundem după deget. Iar acesta este efectul corupţiei care împiedică să fie, nu să se găsească, căci de găsit s-ar găsi bani pentru salarii decente în sistemul de stat. Cu toate acestea, Brazilia stă bine la capitolul şcolarizare: 97% dintre copiii şi adolescenţii între 7 şi 16 ani au beneficiat de accesul la învăţământ, procentul analfabeţilor, după anul 2000, fiind, după categoria de vârstă, între 20,1% şi 11,8%. Desigur, în raport cu deceniile anterioare, când procentul de analfabeţi atinsese cote alarmante, acum situaţia s-a ameliorat. Din pacate, Brazilia duce o lipsă cronică de profesori calificaţi. Cei care sunt, majoritatea, lucrează în şcoli particulare, cele de stat fiind populate cu suplinitori, în multe cazuri aceştia având doar liceul terminat. De asemenea, un profesor debutant are un salariu echivalând cu 300 – 400 de euro, la o medie de lucru pe săptămână de şaisprezece ore. Dar situaţia nu este identică pe tot teritoriul Braziliei. De exemplu, în statul Rio de Janeiro, Brazilia este în realitate o federaţie de state după modelul Statelor Unite, deci în statul Rio de Janeiro, secretarul de stat al Educaţiei, Wilson Risolia Rodrigues, a mărit destul de mult salariile profesorilor, dar această mărire diferă de la stat la stat, în raport de gradul de corupţie al fiecăruia. Un alt aspect negativ este procentul eşecului şcolar: peste 50% dintre copiii înscrişi, motiv pentru care preşedinta Dilma Rousseff a decis ca din 2016 să fie obligatorii 4 clase. De asemenea, tot Dilma Rousseff a decis, pentru învăţământul universitar, stabilirea unei cote zise rasială şi socială, prin care un număr de locuri din unele facultăţi sunt rezervate categoriilor de populaţii cele mai defavorizate.
Sănătatea
La fel de deficitar ca învăţământul este sectorul Sănătăţii. Acesta este inaccesibil pentru populaţia săracă a Braziliei. Deşi speranţa de viaţă a brazilianului a ajuns la 74 de ani şi 29 de zile, condiţiile de sănătate sunt precare. Sistemul de Sănătate reflectă cel mai bine modul în care corupţia şi-a lăsat amprenta. Astfel, în Brazilia, după cum s-a constatat, oamenii destul de bogaţi primesc îngrijiri medicale egale cu cele din Europa, iar uneori chiar superioare standardelor europene de-ngrijire. Pe de altă parte, majoritatea populaţiei nu are parte nici de minimum de calitate de îngrijire. Dar şi-n Sănătate s-a dezvoltat aceeaşi poveste din Educaţie: s-a dezvoltat sectorul privat ce suplineşte lacunele din cel de stat. Sectorul de sănătate privat este folosit de 48 de milioane de brazilieni, ceea ce reprezintă peste 30% din populaţia totală. Un alt aspect: sud-estul Braziliei este cel mai bogat în comparaţie cu restul ţării, având 36 de milioane de asiguraţi, adică 67% din totalul lor. Actualmente, în Brazilia funcţionează 4.750 de spitale private şi 2.000 de stat. Guvernul alocă echivalentul a 410 de euro pe cap de locuitor, reprezentând sub 4% din PIB. Sistemul de Sănătate brazilian foloseşte direct 2 milioane de oameni, iar indirect, 5 milioane. De asemenea, au apărut 17.000 de clinici de tot felul. în total, în Brazilia, lucrează 331.000 de medici şi 1,2 milioane de infirmiere şi asistente, ceea ce, în principiu, ar trebui să ajungă pentru a răspunde nevoilor populaţiei. De asemenea, un alt efect al corupţiei: în Sud şi Sud-Est, zone mai bogate, avem 60% din spitale, amplasate în zona urbană, restul fiind în zona de Nord şi Nord-Est, mai săracă. Preşedinta Dilma Rousseff vrea să rezolve problema nord-nord-estului ţării prin aducerea a 6.000 de medici cubanezi, dar specialiştii în Sănătate nu sunt de acord, spunând că mai bine s-ar ameliora calitatea funcţională a infrastructurii. într-un fel, este mai bine ca-n România, unde, de exemplu, în centru-sud, unei absolvente de cursuri postliceale de asistente, chiar dacă a luat atestatul, pentru a ocupa un post, i se cere o şpagă de, ţineţi-vă bine-n scaun, 4.000 de euro. 4.000, nu 400 sau 40 de euro. Şi la acest grad de corupţie s-a ajuns în România, de aceea, totuşi, corupţia braziliană este mai suportabilă, deoarece mai permite omului simplu să respire, pe când, în România, săracul nici să respire în voie nu mai poate de corupţia ţinută activă de către politicieni şi clientela lor. Rezumând, Brazilia dovedeşte că două grupuri sociale sunt extrem de nocive pentru desfăşurarea normală a vieţii economice, sociale şi culturale a unui stat: politicienii şi funcţionarii publici, deoarece sunt purtătorii bacilului corupţiei endemice.
Vineri, săptămâna trecută, Dilma Rousseff s-a adresat poporului. La Sao Paulo, unde au participat la proteste cei mai mulţi brazilieni, reporterii occidentali, prezenţi în Brazilia, au observat că lumea, pe trotuar, în faţa vitrinelor magazinelor ce vând televizoare sau pe terase, cu un pahar de vin argentinian în faţă, au ascultat-o în linişte pe preşedinta ţării. Nimeni nu a comentat în gura mare, nimeni n-a-njurat sau fluierat. Cu toţii au urmărit îndemnurile la raţiune, rostite pe un ton maternal de parcă întreaga naţiune braziliană ar fi constituită, în majoritatea ei, din ţânci. Dar, din clipa în care s-a referit la riscurile declanşate de protestele lor de masă la adresa politicii sociale a guvernului, spunându-le că pun în pericol organizarea Campionatului Mondial de Fotbal, din 2014, rugându-i să nu uite că Brazilia este de cinci ori Campioana lumii la fotbal, dându-şi seama că-ncearcă să-i şantajeze sentimental, au izbucnit în râsete şi ironii la adresa ei şi a guvernului, întorcând spatele televizoarelor, lăsând-o pe Dilma Rousseff să vorbească de una singură.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>