Published On: sâm, iul. 6th, 2013

BORIGA S-A RETRAS DE LA CHINDIA Primarul Târgoviştei şi-a anunţat plecarea din AGA printr-un comunicat de presă acid

gabriel borigaPrimarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga a anunţat, printr-un comunicat de presă, că se retrage din Adunarea Generală a Asociaţiei FC Chindia Târgovişte. Retragerea a venit ca urmare a ultimelor evenimente petrecute la formaţia dâmboviţeană, iar în actuala situaţie, Consiliul Local Municipal Târgovişte îşi va desemna un nou reprezentant în AGA. Cel mai probabil acesta va fi Eugen Pătraşcu, actual consilier USL.
La treabă, băieţi!
Am aşteptat cu mare nerăbdare derularea evenimentelor post electorale din 2012 la nivelul judeţului Dâmboviţa şi vorbesc acum doar din punct de vedere sportiv. Am crezut că noii aleşi nu vor călca pe cadavre doar de dragul politicii şi că interesul târ-goviştenilor şi al dâmboviţenilor va prima în faţa orgoliului politic. Din păcate, n-a fost să fie aşa, iar Târgovişte şi Dâmboviţa sunt acum întoarse în timp cu 5 ani, adică exact la nivelul sub mediocru în care erau (şi sportiv) în 2008.
Să ne aducem aminte, stând drept şi judecând la fel, ce aveau municipiul reşedinţă de judeţ şi judeţul Dâmboviţa acum 5 ani, după o dominaţie cvasi-totală a pSd… Baschetul nu exista, voleiul dispăruse cam de când a ajuns PSD-ul la putere, singurele rezultate ceva mai importante înregistrându-se doar la sporturile individuale, la nivel de juniori… Pe scurt, Târgoviştea şi Dâmboviţa erau într-o mizerie sportivă totală…
În numai 4 ani, datorită eforturilor, nu uşoare şi nici puţine, în ciuda manevrelor josnice politice şi media (nu uşoare şi nu puţine nici acestea), Târgoviştea a ajuns, cu sprijinul Consiliului Judeţean de la acea vreme, precum şi a unui partener serios şi de încredere (marele internaţional român Gică Popescu) să devină unul din cele mai reprezentative oraşe din punct de vedere sportiv ale României… Sute de mii de dâmboviţeni şi târgovişteni au susţinut, au aplaudat, s-au bucurat şi poate au suferit alături de marile valori, de marile performanţe, de momentele unice pe care oraşul şi judeţul nostru le-au înregistrat în aceşti ani… Sunt performanţe istorice şi greu de egalat de acum înainte. Pentru că politicul a înfrânt spiritul civic, pentru că, odată în plus, cârdăşiile politico-mediatice au primat interesului oraşului şi judeţului, pentru că politrucii au călcat în picioare tradiţia, performanţele, mândria Târgoviştei şi a judeţului Dâmboviţa… fără pic de jenă şi cu toată nesimţirea posibilă.
Tragedia a fost că în acest an, 2013, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a mandatat ca reprezentant în Adunarea Generală a Clubului Chindia o nulitate în domeniul sportului, un torţionar media, un om care nu a reprezentat niciodată pe nimeni şi nimic, o persoană care este în stare să se prostitueze media cu aceeaşi seninătate cu care mănâncă un mic sau bea o bere şi l-a pus pe picior de egalitate cu o legendă vie a sportului românesc, fostul căpitan al echipei naţionale a României şi al Barcelonei, Gică Popescu, cu Rectorul Universităţii Valahia din Târgovişte şi cu Primarul Municipiului Târgovişte pentru a stabili viitorul fotbalului târgoviştean.
În aceste condiţii de otrăvire sportivă şi a performanţei, pe care eu nu le voi accepta niciodată, vă anunţ că începând de astăzi, eu, Gabriel Boriga, Primarul Târgoviştei şi om de sport cu mai multe performanţe naţionale şi internaţionale decât toate lichelele politice şi toate slugile lor media la un loc, mă retrag din acest proiect. Las locul sclavilor politici şi lingăilor media să decidă spre binele sportului local.
Mă retrag cu regretul că din acest moment Târgoviştea, din cauza exclusivă a politicienilor şi ziariştilor lachei, NU va mai exista pe harta sportului românesc la nici o disciplină sportivă de echipă. Mă retrag cu regretul că orgoliul politic şi lipsa totală de spirit civic a conducătorilor politici ai judeţului au aruncat la gunoi sportul şi zecile de mii de târgovişteni care aveau nevoie de acesta.
În acelaşi timp însă, mă retrag cu fruntea sus pentru că am pus umărul la readucerea echipei de fotbal Chindia Târgovişte în liga a doua după 10 ani, că am promovat echipa feminină de volei in Divizia A după 15 ani şi că am dus Târgoviştea baschetbalistică pe cele mai înalte culmi ale gloriei sportive româneşti din toate timpurile.
O să-i las să-şi arate acum valoarea,”pe teren” nu „în tribună” pe cei care, aleşi de cetăţeni să facă „dreptate până la capăt” sau doar paraşutaţi în funcţii de către aceştia, au pus cruce sportului târgoviştean şi l-au îngropat adânc, pentru o foarte lungă perioadă de timp… La treabă, băieţi!
Performanţe realizate în anii 2008-2013:
Baschet:
4 Cupe ale României din patru ediţii disputate: 2009,
2010, 2012, 2013
3 titluri de Campioană Naţională a României (2009, 2010, 2012) şi vicecampioană naţională (2013) din patru ediţii disputate.
Trei participări în cupele europene inter cluburi după cum urmează: 2008-2009 şaisprezecimi de finală în FIBA Europe Cup; 2009-2010 Sferturi de finală în FIBA Europe Cup; 2012-2013 Optimi de finală în EUROLIGA (cea mai mare performanţă din istoria României).
Volei:
Promovarea în anul 2013 a echipei feminine de volei a CSM Târgovişte pe prima scenă a ţării după o absenţă de 15 ani!
Fotbal:
2008-2009, reîn-scrierea echipei din Târgovişte, sub titulatura CSM, după o lungă absenţă, în Divizia D. Promovarea echipei în Divizia
C.
2010-2011 Alături de
Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Universitatea Valahia Târgovişte şi Gică Popescu se reuşeşte reînvierea echipei Chindia Târgovişte şi promovarea acesteia, după o lungă perioadă de timp, în Liga a Il-a. Chindia Târgovişte înregistrează cea mai mare medie de spectatori, la nivel naţional, din Liga a II-a.
Gabriel Boriga

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>