bookbox Regăsiri Târgoviştea mea, de Theodor Nicolin, Editura Bibliotheca

Orice căutare propune mai mult şi mai mult cunoaşterea a ceva nou, propune o întâlnire care nu a mai avut loc şi, în acelaşi timp parcurgerea unor locuri şi a unor atmosfere care nu au mai fost cunoscute până atunci. Acestea sunt aşteptările fiecărei căutări care începe de regulă sub aceste auspicii, ale regăsirii şi ale îmbogăţirii cu ceva nou, cu ceva care te face să vezi şi să cunoşti acel altceva de la început. Dar sunt şi căutările care te fac să vezi ceva ce credeai că deja ştii, să vezi altfel acel ceva despre care credeai că este altfel şi să redescoperi anumite locuri şi anumite persoane acum pentru prima dată. Încercarea regăsirilor nu este chiar la îndemână pentru cel care încearcă să redea, să refacă şi să readucă în atenţie situaţii şi persoane despre care se crede că sunt cunoscute, ştiute. Un oraş are locurile lui distincte, dar şi oamenii necesari pentru a le pune în valoare şi pentru a le ţine în viaţă, are tot timpul în structura lui acea ţesătură umană care îi asigură o viaţă sau mai multe, acelea necesare aşezării lui în toate firile şi în toate memoriile care le păstrează cât mai intacte şi cât mai vii.
Theodor Nicolin a fost şi rămâne un neobosit ghid al regăsirilor, al aducerii şi al readucerii în actualitate a celor pe care i-a cunoscut, pe care i-a admirat sau care merită să le fie cunoscută povestea devenirii şi a impunerii într-un loc, într-un spaţiu. Deasemenea, domnia sa a ştiut tot timpul, ca nimeni altul, să aleagă locuri mai puţin ştiute din geografia oraşului şi să le aducă în lumina noii realităţi şi a noii (re)cunoaşteri aşa cum se cuvine. Toţi paşii făcuţi de domnia sa pe acest teren empatic şi sensibil al regăsirilor sunt şi devin după aceea adevărate repere, adevărate puncte de ghidaj în procesul de cunoaştere pe care ni-l propune în cărţile sale.
Iar acum, când scriu aceste rânduri, pregătindu-mă să intru într-un somn în care nu se ştie dacă şi ce voi visa, dar oricum e sigur că nu voi mai putea să povestesc eventualele vise din acest somn, mă străduiesc să visez, încă, viitorul Târgoviştei la care, indiferent de câte neîmpliniri mi-au fost scoase în cale de-a lungul vieţii petrecute pe aceste meleaguri, eu ţin foarte mult şi visez un viitor mult mai luminos decât îl întrevăd unii, acum…
Târgoviştea mea este propunerea unor plimbări serioase, cu iz sentimental, prin locuri şi prin galerii de portrete care pot să refacă situaţii şi perioade întregi, este, în acelaşi timp, un documentat roman al personajelor care sunt găsite şi redate, readuse la viaţă aici. Theodor Nicolin nu se opreşte într-o anumită perioadă şi într-un anumit loc din acest catalog conceput de el, ci vede bine vremea şi vremurile în care toate acestea s-au situat şi în care au fost aşezate. Vede, totodată, fiecare pliu al fiecărei bucăţi de timp regăsit şi vede fiecare trăsătură mai puţin vizibilă a celor pe care îi aşază în această melancolică galerie. Totul prinde viaţă datorită evocărilor şi ale redărilor în amănunt ale unor fapte şi ale celor care l-au făcut să poată fi povestite.
Oraşul este, pentru Theodor Nicolin, un peisaj în continuă schimbare, unul străbătut personal pas cu pas, este acel peisaj ale cărui întregi părţi îi sunt percepute de privitorul care îl parcurge şi care se confundă uşor, uşor cu toate impresiile şi caracteristicile sale. Sunt regăsite aici toate aspectele şi modurile senzoriale de a spune ale unui peisaj (cu)prins în geografia mereu în schimbare a oraşului, mai mult sau mai puţin pregătit pentru toate acestea. Ce trebuie auzit se aude, ce trebuie văzut se vede, iar ce trebuie spus se spune cu acele cuvinte care chiar reuşesc să redea şi să refacă întreaga dispoziţie a regăsirii, a împlinirii prin acele cuvinte care îşi depăşesc pragurile şi reuşesc să ducă mesajele pe care le conţin cât mai departe, cât mai sus şi cât mai aproape de cei care intră în contact cu ele.
Iată, aşadar, că amitirile mele vin acum să împletească realitatea cu visul-fapte, evenimente, oameni care au fost şi sentimentul că toate acestea erau un vis frumos, iar trecutul şi visărib de atunci se leagă de viitor şi de visele lui.
Paşii lui Theodor Nicolin au fost aşezaţi şi în trecutul care a format, dar şi în viitorul care urma să formeze, să desăvârşească, şi astfel reuşeşte ca în Târgoviştea mea să refacă porţiuni mari de timp, să arate cât se poate de mult dintre personalităţile pe care le-a cunoscut şi le-a întâlnit şi să refacă o adevărată istorie puţin cunoscută din viaţa oraşului în care a trăit şi pe care l-a cunoscut şi iubit. Theodor Nicolin rămâne unul dintre cei încă îndrăgostiţi de loc şi de ceea ce îl locuieşte, rămâne în continuare în poziţia aceea de martor, de martor care poate să refacă integral o poveste, aceea în care a locuit folosind toate ingredientele regăsirii.
Gabriel Enache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

ANUNŢURI