bookbox Proba de foc De şapte ori şapte păcate, de Sebastian Drăgan, Editura Cetatea de Scaun

Erotismul şi toate arătările lui în limbaj, partea erotică a literaturii sunt întotdeauna proba de foc pentru oricare scriitor, este acel pas pe care trebuie să fie făcut neapărat fără greşeală, care trebuie asumat integral şi dus până la capăt în şi cu siguranţă. Căutând să spună ce are de spus pe acest teren, fiecare autor îşi asumă multe, multiple responsabilităţi legate de limbaj, de folosirea lui, de modurile de prezentare ale situaţiilor în care este pus cuvântul care spune şi de toate celelalte aspecte care ţin de formele şi de formulele de adresare în toate aceste moduri, în toate aceste feluri care expun atât de mult, care arată toate felurile posibile de arătare a lumii cu ajutorul acestui delicat, fragil chiar, limbaj.
Sebastian Drăgan a fost tot timpul apropiat de subtilităţile pe care limba şi limbajul poetic le au la îndemână, el a încercat întotdeauna să îi încerce şi să îi treacă graniţele şi să ignore impunerile, mai ales cele propuse de teama de a nu folosi cuvintele care chiar spun, care chiar pot lăsa să se aşeze expresivităţile la îndemâna celui, sau a celor care intră în contact, implicit în dialog cu ele.
Mi-ai sucit ochii căprii Cu scântei, pe la chindii, Curvă plină de hachiţe Ca fusta unei hangiţe! Te zgâişi la mine, zuză, Că mi-ai pricopsit pe buză Bubă dulce, de tânjeală, De ger şi de fierbinţeală…
De şapte ori şapte păcateeste un omagiu pe care autorul îl aduce poeziei şi limbajelor ei, tuturor limbajelor accesibile cu ajutorul ei şi tuturor felurilor de a arăta întreaga frumuseţe cuprinsă în cuvintele unei limbi, a aceleia pe care o scrie şi pe care o foloseşte prin intermediul ei, al poeziei. Nimic nu este căutat sau forţat în aceste poeme atât de dulci, atât de amare şi atât de dispuse a fi cântate şi prin care po fi arătate toate goliciunile apetisante ale spunerii, ale tuturor zicerilor lor. Rostul acestor păcate descântate în aceste poeme este chiar acela vindecător şi aşezător al unor scopuri noi, neştiute şi nemaiauzite până acum. Îndepărtarea acelor văluri care ascundeau este făcută cu graţie, cu drag şi cu dragoste, iar efectul acestor îndrăzneli se face amplificat şi mult şi bine gustat în limbajul şi efectele produse de fiecare poem.
Să plângă limba-n clopot
tăcerea ce-o revarsă incendiatu-mi
suflet de clopotar smintit
Şi funia să plângă nostalgică grumazul
trupului ce ţi-am oferit
golit de vinul sfânt bolborosit prin vine
ci bea iubito, să te ridici c-o palmă
Deasupra cerului blagoslovit…
Sebastian Drăgan caută ca prin aceste siluiri tandre să găsească ieşirile disponibile care acoperă miza oricărei eliberări, ale oricărei evadări care poate asigura definitivarea ispăşirii pe care caută să o desăvărşească prin limba pe care poezia, doar ea, i-o poate pune la dispoziţie. Numele cuvintelor nu sunt ascunse, iar cel care le cheamă, poetul, le învaţă şi le poate folosi pentru a le aduce la întâlnirea lui cu ele tot timpul, de câte ori el crede că poate să le aşeze în poeme în aşa fel ca ele să poată să îşi arate noul şi însoritul rost. Nimic nu este doar încercare aici, ci tot ce este adus la cunoştinţa noastră este cunoscut şi trăit intens cu adevărat, este disponibil după ce a fost macerat de ajuns pentru ca alcoolurile rezultate şi toată tăria şi aromele lor pot asigura aşezarea în starea indusă şi intensă de păcat perpetuu, permanent şi peren. Ieşirea, oricare găsită dintre ele, este primul punct care se poate numi final căutat de poet, iar mai departe se văd noile căi, noile itinerarii pe care se poate angaja să le parcurgă şi să îi desăvârşească călătoria împreună cu toate întâmplările formatoare ale ei.
nu-i greu să-ţi joci anunţul decupat din ziare dar lasă jos vizeta celulei săpată-n asfalt aruncă-mi totuşi rujul lama şireturi un strop de-ameninţare să poot atinge pragul tărâmul celălalt
nu pot s-aleg ori sânge hohtit cu gâlgâită sufocare zideşte-mă-ntre gratii ca să îţi fiu pe plac
declin de criptă rece ori caldă-abandonare stilet rânjind pe coaste cioplite aripi-ţi fac
De şapte ori şapte păcate este proba de foc, poarta prin care Sebastian Drăgan alege să intre în tainele aspre ale limbii poeziei, dar şi ale tuturor noilor stări, le propune aceste noi încercări, toate aceste noi arătări ale cuvintelor care îi traversează firea şi toate trăirile în care s-au aşezat de ceva timp senzorii săi vii. Oricare dintre poemele acestui volum reuşeşte să spună în cuvinte vechi, sau noi, dar vii, despre toate zbaterile care caută să erupă în fibrele sale disponibile şi predispuse să spună despre toate acestea.
Gabriel Enache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Intensificarea controalelor ANSVSA în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale

În perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin intermediul structurilor de control de la nivel naţional, a demarat controalele tematice specifice, pentru a asigura cetăţenilor un comerţ cu alimente sigure şi a preveni apariţia de toxiinfecţii alimentare.La aceste acţiuni de control participă, alături de […]