Published On: lun, Ian 9th, 2017

Bogăţia Sufletului

Preot Ioan Ştefănescu
Viaţa are multe dorinţe, care, neîmplinite, aduc suferinţe şi căderi în păcate de tot felul. De aceea, avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu şi a celor din jur. Dacă nu facem nimic în a primi iertarea, ne merităm, cum s-ar spune, soarta. Ar fi bine să ne uităm puţin măcar şi în noi, poate avem ceva de spus!
Omul caută să-şi satisfacă cerinţele legate de trup, de hrană, de îmbrăcăminte, de adăpost. Însă nici plăcerile nu se lasă aşteptate, plăceri pe care de multe ori le exagerează, decăzând moral. Este înconjurat tot mai mult de forţe malefice, care-l duc la degradare.
Trebuie să recunoaştem că, omul de azi, se ocupă foarte mult de trup şi foarte puţin de suflet – faţă de care este obligat să-l menţină curat – până se va întoarce în veşnicie, de unde a venit. Omul de azi a uitat că înăuntru este măsura sufletului, este „staţia de emisie” pentru acţiunile lui. A uitat că fără suflet nimic nu este şi nici nu poate fi. A uitat că numai prin învingerea păcatelor, scapă de greutăţi. Excesele trăirii doar prin trup, îl îmbolnăvesc. Cei care sunt conştienţi de acest lucru, fac tot efortul să învingă răul, şi intră în sfera binelui, a iertării lui Dumnezeu, fapt ceea ce înseamnă înălţare, purificare şi mântuire.
Măreţia omului stă în suflet şi-n caracter, în faptele care rămân şi după el sau în tot ce rămâne după el, o casă, o floare, o carte, un copil, un pom, şi toate din iubire.
De ce atâta neatenţie la dimensiunea creştină a vieţii? Cât ne mai stre-curăm, ascunzându-ne după câte facem? Chiar credem că nu ne vede nimeni? Sau nu ne dăm seama că ne facem rău singuri?
Ne trebuie mai multă răbdare, mai multă sănătate a minţii, pentru că prea mulţi sunt bolnavi! Doar Dumnezeu ne învaţă şi ne ajută să ne stăpânim pornirile. Dar, câtă vreme e în noi? Când nu e, atunci viaţa noastră este un dezastru. Nici vârsta, nici bogăţia nu au valoare. Să te uiţi în tine, să te cureţi cât mai des de mizeria lumii şi uşor, uşor, vei fi iertat. Lasă conştiinţa să-ţi vorbească, cine eşti şi ce gânduri porţi, care îţi degradează viaţă, care te bagă într-o stare de greaţă. E vremea să te laşi încălzit de iubirea lui Dumnezeu. Mult iubeşti, mult vei fi iubit de
El.
Mulţi se consideră puternici, că au, de nu-şi încap în piele, când de fapt nu au mare lucru decât plinătatea de ei, persiflând sărăcia lumii. Nu vor să audă de bogăţia sufletului, de darul bogatului faţă de cel sărac, pentru că şi săracul să aibă cât de puţin şi el, să se poată bucura, să se poată descurca în hăţişul lipsurilor prea multe la număr.
Trebuie umblat mult la moralitate. Moralitatea certifică temelia omenească fără cusur, prin care omul se îndum-nezeieşte, respiră aerul curat, se stinge în el încet, încet, dar sigur maleficul, ura, duşmănia, invidia şi răutatea şi toate celelalte care concură la desfiinţarea lui ca specie. Doar aşa readucem echilibrul lumii, printr-o stare de bine, de iubire, de pace, încât durerile se fac tot mai puţin simţite. Cei preocupaţi exagerat de bogăţie, îşi pot aduce şi lor înşişi din prea plinul îmbogăţirii un mare rău, greu de suportat, uneori imposibil şi câteodată prea târziu îşi găsesc rezolvarea acestui rău.
Puţini au învăţat, de la viaţă, că oricâte lovituri ai primi, să-ţi dai seama că nu le-ai primit degeaba, că n-ai crezut suficient şi n-ai ştiut să foloseşti cântarul să dai, când ai primit destul, dar n-ai fost mulţumit şi nu se cădea decât să mulţumeşti mereu pentru cât ţi s-a dat.
Dacă n-ar fi şi rău n-ai şti când este bine şi ai crede că ţie în mod special ţi se cuvine să ai parte numai de bine. Dar ce ai făcut ca să ai parte numai de bine? Toate lecţiile de viaţă nu pot fi decât să ne fie de folos. Tuturor ne este dat să nu amăgim cu pornirile nereuşite în loc să căutăm, să limpezim cu lumina credinţei ceea ce aşteaptă de la noi Dumnezeu, care ne-a lăsat liberul arbitru, să cunoaştem cauze şi efecte ale unor întâmplări ale vieţii, şi să ne punem cu toţii sub ocrotitoarea Haină a Înveşnicirii noastre de care a avut şi are mereu grijă Dumnezeu.
Oricât ai fi şi oricine eşti, să fii OM! Asta vrea Dumnezeu de la noi, şi credinţa te învaţă cum poţi să fii OM până la capăt. Te învaţă cine şi care sunt OAMENI. Ne naştem egali, dar pentru omenie răspundem fiecare, indiferent de vremea în care trăim. Desigur sunt oameni după care rămâne ceva şi la o sută de ani, oameni legaţi de toţi ceilalţi prin frumuseţea omeniei şi lucrării lor. Însă, din păcate sunt şi oameni după care nu rămâne nimic, decât lauda că aleargă după o idee şi nimic altceva. Nu vârsta spune ceva, decât ce rămâne după tine şi dacă reuşeşti nu prin mândrie, ci cu modestie şi cu mare credinţă, pe care ai păstrat-o până la plecarea din această lume. Dacă crezi, să crezi cu adevărat. Numai aşa te poţi elibera de cel rău care te-ncearcă. Fii rezistent şi credincios, că poţi să-l învingi! Alătură-te celor ce se lasă luminaţi de credinţă, pentru că doar cei luminaţi pot opri măcelul. „Pentru zece drepţi, n-a pierdut Dumnezeu cetatea!”. Luptă şi tu să fii între cei zece!
Desigur, sunt mulţi care se duc printre cei umiliţi şi le dau daruri, cei care ştiu să-i strângă cu uşa pe semenii lor, minţind că-şi apără ţara, fără să fie adevărat, cei care se cred aleşi de neatins încercând să prostească pe cei care nu se lasă prostiţi, care înţeleg acţiunile lor veninoase. Sunt cei care fac ce vor în numele celor mulţi, învrăjbindu-i mai degrabă, pentru că se simt ei atinşi, vrând să iasă cât mai în faţă, şi dacă se poate în faţa unei lumi întregi.
Nimic mai neadevărat, restul lumii este minunat!
Oamenii se fac oameni prin frumuseţea lor lăuntrică, prin trăirea credinţei. Perceptele credinţei pot schimba ceea ce este malefic şi urât în om. Doar prin credinţă îţi poţi păstra casa ca pe un altar.
Lumea de azi e debusolată şi o apucă în direcţii necunoscute, pentru că prea mulţi au luat credinţa în răspăr, în loc să pună umărul la apărarea şi mărturisirea ei. Distrugătorii sunt peste tot, dar de oameni şi de credinţa lor depinde schimbarea lumii spre o direcţie bună, mântuitoare. Să nu-i lăsăm să creadă că ne pot tâlhări şi arunca la gunoi! Haosul nu înseamnă şi idei, el trebuie controlat şi stăvilit, şi pentru asta e nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, care ne învaţă să luptăm cu prietenie, nu cu viclenie. Este o luptă a sufletului! Ne vrem mai aproape de Dumenzeu; ne vrem oameni de omenie care nu se dezic de credinţa, de ţara, de neamul şi de Dumnezeul lor, oameni care lucrează împreună pentru mântuire. Pentru asta, Hristos Mântuitorul – cu duhul Său de viaţă – trebuie să reintre în casa sufletelor şi a familiilor noastre pentru a ne ajuta să schimbăm în bine faţa lumii de azi, care nu va putea supravieţui decât printr-o revenire la credinţă, la Hristos, Care a zis: „Fără Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15, 51). Toate cuceririle, descoperirile şi victoriile omeneşti, dacă nu sunt după cuvântul lui Hristos, n-au nici un preţ pentru viaţa omenirii.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>