Published On: joi, feb. 2nd, 2017

Blocurile cu mai mult de trei etaje şi spaţii comerciale la parter trebuie expertizate privind rezistenţa la seisme

Imobilele rezidenţiale cu mai mult de trei etaje, care au la parter spaţii comerciale ori cu alte destinaţii decât cele de locuit şi au fost construite înainte de anul 1978, trebuie expertizate în ceea ce priveşte rezistenţa la seisme – a anunţat primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan, într-o conferinţă de presă. Acesta a precizat că este vorba atât de imobilele care au fost prevăzute din construcţie cu asemenea spaţii, cât şi despre acelea care au suferit modificări ulterioare. În Târgovişte au fost inventariate 79 de imobile din această categorie, situate în toate zonele oraşului.
Proprietarii spaţiilor de la parter sunt obligaţi să participe, în solidar cu ceilalţi proprietari, la exper-tizarea imobilului, termenul de conformare fiind de doi ani de la data notificării. Notificările vor fi transmise prin intermediul asociaţiilor de proprietari ori direct proprietarilor, acolo unde nu există asociaţii.
Pentru efectuarea expertizelor există posibilitatea accesării de fonduri bugetare, în limita sumelor disponibile şi la solicitarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Primarul Cristian Stan a atras atenţia că sancţiunile pentru proprietarii care nu se conformează sunt deosebit de consistente, fiind vorba de amenzi cuprinse între 5000- 75000 de lei. Nu în ultimul rând trebuie menţionat că vor fi notificaţi şi proprietarii altor imobile care, în opinia reprezentanţilor administraţiei publice locale, prezintă risc seismic ridicat. Este pentru prima oară când la Târgovişte a fost iniţiat acest demers, ca o etapă obligatorie în perspectiva obţinerii finanţărilor pentru consolidarea clădirilor care prezintă rezistenţă scăzută la cutremur.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>