BIENALA DE ARTĂ PLASTICĂ „GHEORGHE PETRAŞCU” -EDIŢIA A XlV-a

Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte invită publicul la vernisajul celei de-a XlV-a ediţii a Bienalei de Artă Plastică „GHEORGHE PETRAŞCU”, eveniment ce poartă numele marelui artist care şi-a legat viaţa şi opera de meleagurile târgoviştene. Festivitatea de înmânare a premiilor şi vernisajul, vor avea loc vineri, 7 decembrie 2018, ora 13.00, la Muzeul de Istorie.
În competiţia de anul acesta au fost acceptate 145 de lucrări de pictură şi 16 lucrări de sculptură, juriul fiind întrunit în următoarea componenţă: preşedinte -conf. univ. dr. Marius Barb, membru – Prof. Gheorghe Pogan, membru – lect. univ. dr. Mihai Rusen, membru – conservator Andrei Scărlătescu, membru – muzeograf Maria Neacşu, secretar -muzeograf Elena Şontea, a hotărât premierea a 7 lucrări de pictură şi 2 lucrări de sculptură ale participanţilor: Ciprian RADOVAN, Cristian MANGUTA, Valter PARASCHIVESCU, Valeriu SUSNEA, Carmen POENARU, Mihai ŞERBĂNESCU, Adrian Sebastian RIZESCU, Iulian Cristea şi Alin Carpen.
Din nefericire, la fel ca la ediţia precedentă, la Secţiunea Sculptură s-au acordat doar Premiul II şi III, juriul hotărând redistribuirea Premiului I de la Secţiunea Sculptură, în cuantum de 2.900 lei, în acordarea a 2 premii ale juriului la secţiunea Pictură.
Premiile vor fi acordate de către Consiliul Judeţean Dâmboviţa prin Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, astfel:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

CONSILIUL EPARHIAL AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI S-A INTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ DE LUCRU

Sub preşedinţia Înalt-preasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, luni 3 decembrie 2018, s-au desfăşurat lucrările Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviştei. Cu acest prilej, au fost adoptate unele hotărâri precum: validarea unor alegeri de membri în unele Consilii parohiale în care s-au vacantat posturile, rectificarea bugetară pentru anul financiar curent, precum […]