Published On: vin, mart. 8th, 2013

Bătaie între doi elevi chiar în parcul Mitropoliei din Târgovişte. VIDEO

nichiduta.ro

Bataie in parcUn băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce un alt tânăr, de 17 ani, l-ar fi lovit cu pumnul în faţă

Un băiat de 15 ani de la Grupul Şcolar Auto din Târgovişte a fost agresat fizic de un elev, de 17 ani, de la Liceul nr.1 „Nicolae Ciorănescu” dinTârgovişte, victima ajungând la spital după ce a primit un pumn în faţă. Agresiunea a avut loc în centrul municipiului Târgovişte, în Parcul Mitropoliei, iar cei doi se cunosc, fiind colegi de navetă: „L-a bătut şi era frati’su lângă el iar acum nu spune nimic la poliţie. Au venit trei maşini de poliţie iar agresorul a fugit spre gară”, a declarat un martor „Fratele celui bătut nu a vrut să cheme ambulanţa, ne zicea că îl ia acasă şi îi pune apă rece. L-am văzut când stătea ca mortul jos”, a declarat un alt martor. Victima, de 15 ani este din comuna Văcăreşti, iar agresorul de 17 ani este din comuna Gura Şuţii. Din primele relatări ale celor doi rezultă că băiatul de 15 ani statea pe o bancă din Parcul Mitropoliei, moment în care prin zonă a trecut şcolarul de 17 ani, cel mai mic în vârstă de 15 ani întrebându-l „de ce se uită urât la el”. Ulterior cel de 17 ani i-a cerut să se ridice şi l-a lovit cu pumnul în faţă. Poliţiştii au reuşit imediat să-l prindă pe agresor acesta fiind audiat la sediul Poliţei municipiului Târgovişte: „Am fost sesizaţi că într-un parc de pe raza municipiului Târgovişte a izbucnit un conflict spontan între două persoane, între doi tineri de 15 ani şi respectiv 17 ani, în urma căruia tânărul de 15 ani a fost lovit cu pumnul în zona feţei. Poliţiştii au intervenit cu operativitate conflictul a fost aplanat. În acest moment tânărul de 15 ani se află la spital pentru îngrijiri medicale, iar cel de 17 ani este audiat. Tănărul de 15 ani nu doreşte să depună plângere pentru infracţiunea de lovire”, a afirmat agent de poliţie Raluca Florescu, purtător de cuvânt IPJ Dâmboviţa. Elevul de 15 ani se află la spital pentru investigaţii medicale: „Pacientul a fost adus cu ambulanţa şi prezintă un traumatism cranio-facial, afirmativ prin agresiune”, a declarat Elena lonescu, purtător de cuvânt Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte. Se continuă cercetările pentru a se stabili cu exactitate cum s-a produs incidentul iar tânărul de 15 ani, cel mai probabil va fi externat după investigaţiile medicale. VIDEO

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro