Bănuiţi de comiterea infracțiunii de furt calificat, reținuți de polițiștii din Găești

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au documentat activitatea infracțională a unui tânăr de 23 de ani, din Găești, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat, faptă prevăzută de art. 229 din Codul Penal.
Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești pentru dispunerea unei măsuri preventive.
În urma cercetărilor efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, s-a stabilit faptul că, în cursul lunii august, bănuitul ar fi sustras diverse bunuri din două locuințe din orașul Găești.
Totodată, ca urmare a activităților de cercetare penală desfășurate sub coordonarea procurorului de caz, pe parcursul zilei de ieri, o femeie de 40 de ani, din Găești, a fost reținută pentru 24 de ore, aceasta fiind bănuită de comiterea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 229 din Codul Penal.
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că femeia, în ziua de 9 august a.c., ar fi sustras din portofelul unui bărbat 1.800 de euro și 2.000 de lei.
Cea în cauză va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești pentru dispunerea unei măsuri preventive.
Pentru probarea activității infracționale, în cele două cauze, polițiștii au efectuat 7 percheziții domiciliare și au pus în aplicare 8 mandate de aducere.
Menționăm că o parte dintre
bunurile sustrase au fost recuperate și predate persoanelor vătămate.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești continuă activitățile de cercetare sub coordonarea procurorului de caz, pentru tragerea la răspundere a persoanelor vinovate.
Facem precizarea că, în cazurile prezentate, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio
situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Pentru prevenirea unor astfel de infracțiuni, polițiștii le recomandă cetățenilor să nu depoziteze în locuință sume importante de bani sau obiecte cu valoare însemnată.
Totodată, este necesar să asigurați în permanență căile de acces în locuință, chiar dacă vă aflați la domiciliu.
Nu uitați: un geam lăsat deschis poate fi o invitație în locuință pentru un hoț!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Bărbat prins de polițiști, fără permis de conducere și cu un moped neînregistrat în circulație

Poliția rutieră atrage atenția cetățenilor cu privire la faptul că pentru a conduce pe drumurile publice un moped este necesar ca acesta să fie înregistrat în circulație și să se dețină permis de conducere categoria AM.Polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Mătăsaru au oprit pentru control, pe raza […]