Published On: mie, feb. 21st, 2018

Bănuiţi de braconaj cinegetic, cercetaţi de poliţişti

elefant.ro%20

Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Ulmi au desfăşurat o acţiune pe raza de competenţă, în vederea prevenirii şi combaterii actelor de braconaj cinegetic. Astfel, poliţiştii au depistat doi tineri, de 24 şi 29 de ani, ambii din Dragomireşti, în timp ce se aflau pe un fond de vânătoare din Dumbrava, însoţiţi de patru ogari şi doi câini din rasa ciobănesc mioritic, cu scopul de a efectua acte de bra-conaj.Pe numele acestora, au fost întocmite dosare penale pentru nerespectarea prevederilor Legii 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic, iar câinii de vânătoare au fost indisponibilizaţi în vederea continuării cercetărilor. În urma prezentării în faţa magistraţilor a celor trei tineri bănuiţi de comiterea infracţiunii de tâlhărie, împotriva acestora s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Din cercetări a reieşit că, în cursul nopţii de 16/17 februarie a.c., în timp ce se deplasau pe o stradă din Pucioasa, bănuiţii ar fi agresat, prin împingere, un bărbat de 53 de ani şi i-ar fi sustras 220 de lei.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>