BAC 2018. sesiunea de toamnă: Doi candidaţi eliminaţi de la proba scrisă La Limba şi Literatura Română

Ieri dimineaţă a avut loc prima probă scrisă din cadrul sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat 2018. Din cei 395 de candidaţi din Dâmboviţa înscrişi la proba scrisă la Limba şi Literatura Română au absem-tat 95 şi doi au fost eliminaţi din concurs. Potrivit inspectorului şcolar general, prof Sorin Ion, cei doi au avut asupra lor telefoanele mobile, fapt interzis prin regulament.
În judeţ funţionează trei centre de examen (Liceul Tehnologic „Nicolae Ciorănescu”, Liceul „Voievodul Mircea”, Liceul Teoretic „I. H. Rădules-cu”), toate localizate în municipiul Târgovişte, şi un centru zonal de evaluare, lucrările fiind corectate într-un alt judeţ, conform procedurilor Ministerului Educaţiei Naţionale.
Sesiunea de toamnă a examenului a debutat cu proba scrisă la Limba şi Literatura Română, continuă pe 22 august, proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie), iar pe
23 august se va desfăşura proba la alegere a profilului şi specializării.
Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română se va desfăşura pe 24 şi 27 august, între 29-30 august, evaluarea competenţelor digitale şi examenul se încheie pe 30-31 august, când este programată evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.
Primele rezultate ale sesiunii de toamnă a bacalaureatului 2018 vor fi afişate pe 1 septembrie, în aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, iar în perioada 2-5 septembrie contestaţiile vor fi soluţionate.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 6 septembrie 2018.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

CHINDIA, SINGURA ECHIPA NEÎNVINSA

Începută vineri, cu două victorii ale gazdelor, etapa cu numărul 3 a continuat sâmbătă cu alte cinci partide, în care partea leului a revenit oaspeţilor. Cu excepţia meciului de la Brăila, dintre Dacia Unirea şi UTA, terminat la egalitate, scor 0-0, celelalte patru partide au fost câştigate de oaspeţi, cel […]