Autorul dublului asasinat din Târgovişte a fost condamnat la închisoare pe viaţă

La sfârşitul săptămânii trecute, judecătorii Curţii de Apel Ploieşti l-au condamnat la închisoare pe viaţă pe M. Ghe. , bărbatul care, în octombrie 2017, a împuşcat, pe un câmp din apropierea municipiului Târgovişte, doi bărbaţi care lau prins la braconat. Magistraţii au desfiinţat, astfel, sentinţa pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa care prevedea o pedeapsă de 24 de ani şi 8 luni de închisoare pentru omor calificat. În plus, bărbatul trebuie să plătească 500.000 de euro rudelor celor ucişi.
În septembrie 2018, Tribunalul Dâmboviţa l-a condamnat pe bărbat la 24 de ani şi 8 luni de închisoare şi plata unor daune morale de peste 150.000 de lei rudelor victimelor.
În toamna anului 2017, un trecător a anunţat Poliţia că a descoperit cadavrele a doi bărbaţi pe un câmp, în apropierea municipiului Târgovişte.
Bărbaţii aveau 40 şi 49 de ani şi fuseseră împuşcaţi
Vinovatul în vârstă de 58 de ani, de profesie mecanic auto şi vânător autorizat, care în octombrie 2017, a împuşcat doi oameni, între care un consilier local din Răzvad, pe un câmp de lângă Târgovişte. Ancheta investigatorilor a scos la iveală faptul că primul a fost secerat de alicele asasinului, consilierul Gheorghe Ifrim. Acesta a fost împuşcat în piept şi în cap, în zona ochilor. Angajatul său a fost ucis, tot cu focuri trase de la mică distanţă, după ce a fost împuşcat în spate şi în coapsă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Incendiile de vegetaţie fac din nou ravagii în judeţ

Zonele de vegetaţie uscată din judeţul Dâmboviţa sunt în pericol! Incendiile fac prăpăd, iar pompierii sunt în alertă. Fie că vorbim despre ţigări aruncate la întâmplare, din maşină, fie că agricultorii dau foc intenţionat buruienilor care rămân după recoltare, efectul este acelaşi: devastator. în multe cazuri, activităţile menţionate mai sus […]