Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor suspendă temporar transporturile de animale de lungă durată pe perioada caniculei

Având în vedere faptul că pentru săptămâna în curs, în țara noastră sunt prognozate temperaturi foarte ridicate, conducerea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a dispus suspendarea temporară a transporturilor de animale de lungă durată, efectuate cu mijloace de transport care nu sunt echipate cu sistem de răcire a aerului.
Această măsură a fost dispusă întrucât, în cazul în care temperaturile exterioare preconizate pe ruta planificată depășesc 30°C, sistemul de ventilație nu este capabil să mențină temperaturile din mijloacele de transport în intervalul 5 -30°C, cu o marjă de +/- 5°C, prevăzut de dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 1/2005.
ANSVSA a transmis instrucțiuni tehnice în teritoriu pentru medicii veterinari oficiali, aplicabile transportului rutier de lungă și scurtă durată și transportului efectuat pe cale maritimă.
De asemenea, în perioadele cu temperaturi ridicate, se crește suprafața alocată pe cap de animal, atât în cazul transportului rutier de lungă durată, cât și în situația transporturilor efectuate pe cale maritimă.
Călătoriile rutiere de scurtă durată sunt permise doar atunci când acestea se desfășoară în cursul nopții sau în primele ore ale dimineții, cu creșterea spațiului alocat pe cap de animal și cu limitarea cât mai mult posibil a duratei călătoriei.
În cazul exportului de animale către țări terțe, indiferent de tipul mijlocului de transport utilizat, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 150/2020.
Transporturile de animale efectuate pe distanțe lungi se vor relua atunci când temperaturile exterioare de-a lungul întregii rute a călătoriei planificate vor scădea sub 30°C.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Incendiu la un apartament, pompierii au intervenit rapid

Pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament din Târgoviște, pe str. Benone Georgescu, bl. 82 la etajul 2.Au fost mobilizate forțe de la Detașamentul Târgoviște, trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru lucru și salvare de la înălțimi și o ambulanță SMURD.Incendiul din […]