Aurelian Cotinescu, apel către târgovişteni şi toate forţele politice, mai puţin PSD, pentru susţinerea proiectului liberal

Candidatul Partidului Naţional Liberal pentru funcţia de primar al municipiului Târgovişte, Aurelian Cotinescu, a lansat, un apel către toate forţele politice înscrise în cursa electorală, mai puţin PSD, să îşi dea mâna spre binele târgoviştenilor, se unească în jurul proiectului liberal de dezvoltare a oraşului.

„Timp de zece ani PSD ne-a condamnat la subdezvoltare, nea condamnat la depopulare masivă. Este momentul să ne dăm mâna şi să ne apucăm de dezvoltarea reală a acestui oraş. Avem o şansă imensă.
Trebuie, ca admnistraţie, să creăm cadrul instituţional, astfel încât firme importante să vină să dezvolte afaceri în municipiul Târgovişte şi să creeze locuri de muncă, pentru ca târgoviştenii să muncească aici, alături de familiile lor, să nu mai plece afară. Iar pentru cei care au plecat afară, trebuie să avem capacitatea să îi aducem înapoi, creându-le locuri de muncă şi ajutând la creşterea calităţii vieţii în acest oraş, astfel încât să-şi dorească să se întoarcă acasă.

Apelul nostru către toate forţele politice, mai puţin PSD, este acela de a ne uni şi de a dezvolta real acest oraş. Suntem la momentul la care putem să câştigăm alegerile. Ţine doar de noi, de implicarea noastră şi de a ne convinge fiecare electoratul pentru acest proiect unic de dezvoltare a oraşului Târgovişte.”
Odată cu mesajul transmis politicienilor, Aurelian Cotinescu a cerut suportul tuturor târgoviştenilor, să creadă în proiectul liberal: „Suntem oameni tineri, dedicaţi proiectului de dezvoltare a oraşului. Suntem oameni care nu avem afaceri cu statul. Suntem oameni care credem în dezvoltarea oraşului nostru şi care vrem să muncim ca să dezvoltăm acest oraş.”
Cu abilitate, candidatul PNL pentru funcţia de primar al municipiului a făcut o conexiune, a legat proiectul liberal pentru Târgovişte de oportunităţile care se deschid odată cu cele două proiecte majore de infrastructură de transport anunţate de premierul Ludovic Orban: „Este pentru prima oară, în 30 de ani de promisiuni electorale, când DN 71 a intrat în faza finală şi avem un constructor desemnat.

Licitaţia nu a fost contestată, a fost câştigată de către un singur constructor şiîn momentul de faţă, putem să spunem că lucrările vor intra în linie dreaptă în primăvară. Este un proiect excelent pentru Târgovişte, pentru că va ajuta la creşterea investiţiilor în această zonă.
Pe de altă parte, premierul Orban a anunţat şi demararea studiului de fezabilitate pentru viitorul drum expres pe patru benzi care va lega Găeşti de Ploieşti. Este un drum paralel cu actualul DN 72, care va ajuta foarte mult la fluidizarea traficului şi, pe de altă parte, va duce la o dezvoltare reală a judeţului şi a oraşului Târgovişte.
Toate aceste proiecte ne vor ajuta să dezvoltăm oraşul. Dacă şi noi, ca administraţie liberală târgovişteană, după câştigarea alegerilor, vom demara proiectul de dezvoltare a unui parc industrial, atunci putem să spunem că Târgovişte va arăta complet diferit în următorii doi ani. Apreciem că atât ne trebuie până când întreaga zonă de dezvoltare a acestui parc industrial va ajunge la capacitatea de a aduna foarte mult din forţa de muncă actuală”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Adrian Ţuţuianu, Pro România: Părinţii cu venituri mici nu-şi vor putea trimite copii la şcoală!

Senatorul Adrian Ţuţuianu, candidat Pro România la preşedinţia Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a criticat condiţiile în care s-a deschis noul an şcolar, vina aparţinând guvernării liberale pe toate palierele. Ţuţuianu a criticat derobarea de responsabilitate, pasarea răspunderii administraţiilor locale şi părinţilor.„M-am întâlnit cu oamenii pe stradă, veneau de la şcoală. O […]