Au debutat întâlnirile Grupurilor Tematice Regionale din Sud Muntenia!

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a organizat prima întâlnire a Grupurilor Tematice Regionale, în vederea actualizării Planului de Dezvoltare Regională 2021-2027 (PDR), etapă esenţială pentru pregătirea viitorului exerciţiu financiar.
Astfel, evenimentul destinat competitivităţii, specializării inteligente şi digitalizării a fost deschis printr-o sesiune informativă ce a avut în vedere arhitectura instituţională, obiectivele prioritare de investiţii pentru perioada 2021-2027, analiza SWOT a regiunii, din cadrul Planului de Dezvoltare Regională, alături de Strategia de Specializare Inteligentă a Regiunii Sud Muntenia. Întâlnirea a continuat într-o manieră interactivă, fiind iniţiate ateliere de lucru prin intermediul cărora au fost identificate nevoile comunităţii, au fost formulate măsuri şi idei de proiecte care se vor regăsi în Planul de Dezvoltare al Regiunii Sud Muntenia şi în baza cărora vor fi elaborate propuneri de proiecte finanţabile în viitoarea perioadă

de programare.
Grupul Tematic Regional desfăşurat la Piteşti, a reunit membri ai grupurilor de partener-iat local, reprezentanţi ai mediului universitar şi de afaceri, ai ONG-urilor, precum şi ai altor instituţii relevante pentru domeni

ul menţionat.
La nivelul regiunii noastre au fost constituite şapte grupuri tematice, corespunzătoare următoarelor domenii: competitivitate, specializare inteligentă şi digi-talizare; mobilitate şi infrastructură; dezvoltare urbană durabilă şi localităţi inteligente; dezvoltare rurală şi agricultură; protecţia mediului, eficienţă energetică şi tranziţia către o economie circulară; susţinerea sănătăţii şi a protecţiei sociale; educaţie şi ocuparea forţei de muncă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Ziua internaţionala a nonviolenţei în şcoli

„Ziua internaţională a nonviolenţei în şcoli” a apărut în anul 1964 şi reprezintă încă un prilej de promovare a educaţiei permanente pentru armonie, toleranţă, solidaritate, respect pentru drepturile omului, nonviolenţă şi pace. La fel ca în 2019 şi anul acesta, jandarmii dâmboviţeni împreună cu partenerii locali vor continua activităţile preventiv-educative […]