Published On: mar, Oct 31st, 2017

Au ajuns primele doze de vaccin antigripal în Dâmboviţa, 269 din necesarul de 88.000

269 doze de vaccin antigripal au fost repartizate judeţului Dâmboviţa de către Ministerul Sănătăţii. Cele 269 de doze de vaccin repartizate Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa în prima etapă, sunt cu destinaţie specială şi vor fi administrate exclusiv pacienţilor cu boli cronice spitalizaţi în unităţile medicale, în scopul prevenirii infecţiilor asociate asistenţei medicale determinate de contractarea infecţiei prin gripă. Vaccinul este prevăzut, de asemenea, pentru pacienţii cu afecţiuni cronice din spitalele sau secţiile de boli cronice, personalului medico-sanitar din secţiile ATI şi neonatologie, precum şi personalul medico – sanitar care activează în serviciul de ambulanţă.
DSP Dâmboviţa se pare că ar fi solicitat Ministerului Sănătăţii 88.000 doze de vaccin antigripal. Din acestea, doar 269 au ajuns la Dâmboviţa şi nu se ştie câte vor fi repartizate în etapa a doua de distribuire, prevăzută în luna noiembrie.
Începe campania
de vaccinare antigripală gratuită
Campania de vaccinare anti-gripală gratuită, din sezonul epidemic 2017-2018, poate începe.
Vaccinul corespunde tuturor recomandărilor biologice ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, precum şi cerinţelor Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor.
Conform recomandărilor OMS, campania de vaccinare trebuie să înceapă la finalul lunii octombrie/ începutul luni noiembrie. Vor fi vaccinate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, mai precis persoane cu vârsta peste 65 de ani, una din categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide conform strategiei MS şi recomandărilor OMS şi ECDC. Conform datelor Institutului Naţional de Sănătate Publică, până în prezent nu există cazuri confirmate de gripă.
Ministerul Sănătăţii reaminteşte populaţiei că vaccinarea este cea mai sigură şi eficientă metodă de prevenire a îmbolnavirilor prin gripă şi recomandă tuturor celor care sunt în categoriile cu risc crescut de îmbolnăvire să solicite vaccinul gratuit. De asemenea, măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>