ATOTMILOSTIVA IUBIRE DUMNEZEIASCĂ NE INVITĂ LA POCĂINŢĂ ŞI SPORITĂ COMUNIUNE – SLUJIRE ARHIEREASCĂ LA CATEDRALA DIN TÂRGOVIŞTE

În sărbătoarea Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai, în ziua de 10 martie 2019, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, însoţit de Părintele Vicar Eparhial, preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba Sfintei Liturghii la Catedrala din Târgovişte.
La acest eveniment liturgic, de djnaintea începutului Postului Învierii Domnului, au luat parte numeroşi credincioşi din Municipiul Târgovişte, care au dorit să audă cuvântul de învăţătură al Ierarhului lor.
Mitropolitul Nifon a vorbit despre nevoia aprofundării iubirii de Dumnezeu şi a iubirii de aproapele, ambele mijloace ale desăvârşirii spirituale şi ţinte duhovniceşti pentru fiecare creştin. Atotmilostiva iubire dumnezeiască ne invită la pocăinţă şi la sporită comuniune, iar, intensificarea rugăciunii, ajutorarea aproapelui prin solidaritate şi filantropie, trăirea în smerenie, promovarea virtuţilor creştine şi participarea mai deasă la rugăciune în comunitatea parohială, constituie tot atâtea mijloace de creştere duhovnicească, mai cu seamă în perioada de post. Această perioadă de pregătire sufletească şi trupească trebuie să se caracterizeze, mai cu seamă, prin aprofundarea iubirii şi a iertării, deoarece postul înseamnă a deveni mai buni, mai apropiaţi de nevoile aproapelui, intensificând rugăciunea şi faptele bune.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

POSTURI VACANTE DE PREOT ÎN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIŞTEI, MARTIE 2019 Termen de candidare: 28 MARTIE 2019

POSTURI VACANTE DE PREOT ÎN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIŞTEI, MARTIE 2019 Termen de candidare: 28 MARTIE 2019 1. Parohia MOVILA Protoieria Titu, comuna Niculeşti, post de preot paroh, Biserica cu hramul „Sf. M. Mc. Dimitrie”, Categoria a Il-a, 262 familii (are casă parohială). – numire şi transfer. 2. Parohia GLODENI Protoieria Pucioasa, […]