ATENŢIE LA TREN!”

Poliţia Română, prin Direcţia Rutieră şi Direcţia de Poliţie Transporturi, a organizat acţiunea „ATENŢIE LA TREN!”, pentru prevenirea accidentelor în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.
În activităţi au fost angrenaţi aproape 1.800 de poliţişti. Au fost efectuate controale în zona a 595 de treceri la nivel cu calea ferată, au fost oprite pentru verificări 10.124 de autovehicule, fiind constatate 31 de infracţiuni, dintre care 21 la regimul rutier.
Pentru alte abateri, au fost aplicate 8.116 sancţiuni contravenţionale (6.296 pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002, dintre care 1.068 pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, 509 pentru nere-spectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 şi 234 pentru nerespectarea prevederilor altor acte normative).

Valoarea amenzilor aplicate a fost de peste 2.300.000 de lei.
Ca măsuri complementare, au fost reţinute 604 permise de conducere, retrase 172 de certificate de înmatriculare şi dispuse 6 imobilizări.
Acţiunile poliţiştilor vor continua şi în perioada următoare.
Vă reamintim că: – La trecerea la nivel cu calea ferată curentă, conducătorul de vehicul este obligat să circule cu viteza redusă şi să se asigure că nu se apropie un vehicul feroviar.

  • Conducătorul de vehicul poate traversa calea ferată curentă prevăzută cu bariere sau semibariere, dacă acestea sunt ridicate şi semnalele luminoase şi sonore nu funcţionează, iar semnalul cu lumina albă intermitentă cu cadenţa lentă este în funcţiune.
    Conducătorul de vehicul este obligat să oprească atunci când:
    a) barierele sau semibarierele sunt coborâte, în curs de coborâre sau de ridicare;
    b) semnalul cu lumini roşii şi/sau semnalul sonor sunt în funcţiune;
    c) întâlneşte indicatorul „Trecerea la nivel cu calea ferată simplă, fără bariere”, „Trecerea la nivel cu calea ferată dublă, fără bariere” sau „Oprire”.
    Vehiculele trebuie să oprească, în ordinea sosirii, în locul în care există vizibilitate maximă asupra căii ferate fără a trece de indicatoarele prevăzute la lit. c) sau, după caz, înaintea marcajului pentru oprire ori înaintea barierelor sau semibari-erelor, când acestea sunt închise, în curs de coborâre sau de ridicare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Botez oprit de poliţiştii târgovişteni

Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 1 Poliţie Rurală Târgovişte, ca urmare a unei sesizări, s-au deplasat la un imobil de pe raza localităţii Valea Voievozilor, unde au identificat 14 persoane care participau la o petrecere (botez). Acestea au fost sancţionate contravenţional, valoarea amenzilor aplicate fiind de 8.000 de lei. ACŢIUNI […]