Published On: vin, iun. 29th, 2018

Atelierul de lucru pentru copii „Story telling şi fotografie”

Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copii (FONPC) a organizat în partene-riat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa (DGASPC Dâmboviţa) şi Asociaţia Provita Târgovişte 2003, în perioada 2627 iunie 2018, atelierul de lucru pentru copii „Story telling şi fotografie”. Activitatea face parte din acţiunile derulate în cadrul proiectului „Festivalul Drepturilor Copilului”, realizat cu sprijinul PROFI România şi Fundaţia United Wei România, în cadrul campaniei „Te costă 0,00 lei să ajuţi un copil”.
Judeţul Dâmboviţa a găzduit unul din cele 6 ateliere de lucru, la care au participat 25 persoane, copii şi tineri beneficiari de măsură de protecţie specială, voluntari, specialişti şi responsabili din partea DGASPC Dâmboviţa şi FONPC. Activitatea a fost moderată de o echipă pluridisciplinară formată din jurnalist Diana Marcu, persoană specializată în scriere cre-ativă/story telling, regizor de film Laurenţiu Calomfirescu şi Gabriela Udrea, reprezentant FONPC, care au lucrat cu copiii/tinerii pentru a putea crea o poveste/sau mai multe poveşti. Subiectele abordate au fost: drepturile copilului în contextul experienţei personale, educaţie, sănătate, violenţa în familie şi în şcoli, participarea copiilor şi a tinerilor la decizii, prevenirea fenomenului de bullying şi protecţia copiilor în mediul online. Echipa de specialişti a ajutat copiii/tinerii să-şi spună povestea într-un mod care să le ofere protecţie, iar ulterior, cu sprijinul regizorului, va fi realizat un film de scurt metraj, sau poveştile vor fi ilustrate în desen sau fotografie.Copiii au fost încurajaţi să lucreze la poveştile lor până pe 30 septembire 2018, iar apoi vor transmite către FONPC materialele lucrate, urmând a fi asamblate, împreună cu poveştile din alte judeţe, într-un film. Acesta va fi prezentat la Forumul Tinerilor şi la Gala Drepturilor Copilului, în luna noiembire 2018.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>