Astăzi are loc vernisajul expoziţiei „100 de ani de la Marea Unire”

Astăzi, de ora 13.00, va avea loc vernisajul expoziţiei „100 de ani de la Marea Unire”, găzduită de Muzeul de Istorie şi organizată de Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească”.
Vizitatorii vor putea zăbovi în faţa unui valoros patrimoniu, care argumentează lupta naţională dusă de-a lungul veacurilor, alcătuit din manuscrise, hărţi, litografii, fotografii, albume, cărţi poştale, brevete, medalii, insigne, decoraţii şi plachete emise cu prilejul unor evenimente importante, arme şi uniforme militare, monede, lucrări literare, cât şi elemente importante ale vieţii cotidiene de pe front şi din unităţile militare târgoviştene.
„Târgoviştea, îşi leagă numele de toate momentele marcante ale devenirii noastre istorice. La loc de cinste se situează ideea de unitate asociată cu permanenta luptă pentru independenţă, idealuri care şi-au găsit împlinirea deplină prin actul istoric de la 1 Decembrie 1918.
Unirea de la 1600, înfăptuită prin acţiunea energică militară şi diplomatică, de către voievodul martir Mihai Viteazul, chiar şi vremelnică, a avut ecouri peste timp, ca o flacără veşnic vie în conştiinţa neamului românesc, accentuată în perioada modernă, când a fost preluată de elita intelectualităţii române, legată de idealul naţional ca un mod de afirmare a conştiinţei naţionale.
Unirea Principatelor, înfăptuită, prin dubla alegere a lui Alexandru loan Cuza, la 24 ianuarie 1859, a fost realizată sub semnul ideilor Revoluţiei paşoptiste şi a reprezentat un prim obiectiv comun îndeplinit al elitei de pe ambele maluri ale Milcovului. Prezenţa României în războiul din Balcani alături de Rusia şi împotriva Imperiului Otoman în perioada 1877-1878 a dus în final la recunoaşterea Independenţei de Stat a României şi alipirea Dobrogei la patria mamă.
După cucerirea independenţei în urma războiului din 1877-1878, visul românilor a fost acela de a crea România Mare, care să-i cuprindă pe toţi românii din spaţiul carpato-danu-biano-pontic.
Intrarea în război alături de Antanta a culminat cu alipirea celor trei provincii locuite de români, aflate sub stăpânire străină, cu Vechiul Regat. Primul pas fusese făcut la 27 martie 1918, când Sfatul Ţării de la Chişinău aprobase unirea Basarabiei cu România, în hotarele ei dintre Prut, Nistru şi Marea Neagră. Cel de-al doilea pas a fost marcat de hotărârea Congresului General al Bucovinei, care la 28 noiembrie 1918 vota la Cernăuţi „unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare, până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”. Dar visul de unire devenea realitate la 1 Decembrie 1918, când Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia adopta Rezoluţia Unirii, într-un entuziasm general.”, au precizat organizatorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi -peste 540 de posturi disponibile

Pentru Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi, organizată, astăzi, 19 octombrie, de AJOFM Dâmboviţa, au confirmat participarea 39 de agenţi economici cu o ofertă de 541 locuri de muncă. Acţiunea se va desfăşura la Târgovişte, în incinta Clubului Studenţilor, începând cu ora 10.00 iar ofertele pentru absolvenţii de liceu includ […]