„Asistentul medical, o voce de urmat – O viziune asupra viitorului sănătăţii”

12 mai este ziua în care s-a născut Florence Nightingale, considerată fondatoarea asistenţei medicale moderne şi fondatoarea primei şcoli laice de asistent medical din lume. În ianuarie 1974, această zi a devenit oficial Ziua Internaţională a Asistenţilor. În fiecare an de atunci, iCn pregăteşte şi distribuie ceva numit Kitul Zilei Internaţionale a Asistenţilor, care conţine materiale educaţionale şi de informare publică, pentru a fi utilizate de asistente medicale de pretutindeni.
În România, există Facultatea de Asistenţă Medicală în cadrul Universităţilor de Medicină, iar activitatea profesională şi ştiinţifică a asistenţilor medicali este supervizată de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, organism similar cu cel al Colegiului Medicilor.
Anul trecut, mii de asistenţi au murit şi peste 1,5 milioane s-au infectat cu SARS-CoV-2
Ziua Internaţională a Asistentului Medical se desfăşoară în acest an sub tema „Asistentul medical, o voce de urmat – O viziune asupra viitorului sănătăţii”. Deşi mulţi consideră că cei mai importanţi oameni din sistemul de sănătate sunt medicii, s-a dovedit de-a lungul timpului că asistenţii medicali joacă un rol cheie în toate instituţiile noastre medicale, fiind responsabili pentru bunăstarea, siguranţa şi recuperarea pacienţilor. Pandemia a scos la iveală punctele slabe ale sistemelor de sănătate şi presiunea sub care lucrează asistenţii, dar şi curajul şi angajamentul acestora. Este totodată un bun moment pentru a explora noi modele de îngrijire în care asistenţii medicali sunt în centrul sistemelor de sănătate. Putem realiza această viziune a asistenţei medicale viitoare doar prin generarea de noi politici care deschid calea pentru această schimbare. Tema din acest an reflectă impactul COVID-19 asupra sistemului de sănătate şi a profesiei de asistent medical, dar şi impactul asupra modului în care acestea ar putea fi afectate în viitor. Asistenţii medicali trebuie să joace un rol esenţial în planificarea viitorului asistenţei medicale. Asistenţii au un bogat bagaj de cunoştinţe şi abilităţi căpătate în mulţi ani de de perfecţionare şi dezvoltare profesională, lucrează în medii dificile, în care stresul extrem este doar o parte a condiţiilor locurilor de muncă. Asistentele contribuie la aducerea unei noi vieţi în lume, la îngrijirea neobosită a celor bolnavi şi răniţi.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Detalii privind conţinutul electronic al noilor cărţi de identitate

Potrivit unei comunicări a MAI, cartea electronică de identitate va conţine în format electronic datele din formatul tipărit, cu excepţia semnăturii olografe a titularului, prenumele părinţilor titularului, un certificat pentru semnătură electronică şi, după caz, certificate calificate pentru semnătură electronică, precum şi datele biometrice ale titularului, constând în imaginea facială […]