Published On: lun, iul. 8th, 2019

ARBITRII LA TESTE

nichiduta.ro

Marţi, 2 iulie, şi miercuri, 3 iulie, arbitrii care vor oficia în sezonul viitor al Ligii 1 au fost testaţi teortic şi fizic.
Prima testare a fost cea teoretică şi a avut loc la Casa Fotbalului, pe 2 iulie, în timp ce testele fizice au fost susţinute miercuri, 3 iulie, la Centrul Naţional de Fotbal Buftea. Tot marţi, au susţinut examenul de evaluare şi observatorii de arbitri pentru Liga 1.
27 de arbitri „centrali” şi 34 de asistenţi, băieţi şi fete, au susţinut testarea fizică la Buftea sub supravegherea preşedintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor, Kyros Vassaras, şi a altor membri ai CCA.
„Toţi arbitri sunt gata de startul campionatului, toţi sunt pregătiţi. Testele au decurs foarte bine! La fel ca şi fotabliştii, indiferent de vreme, trebuie să-şi facă foarte bine meseria!”, a declarat Kyros Vassaras la finalul testării.
„Nu am avut parte de vacanţă, dar îmi place foarte mult meseria pe care o fac. Experienţa de la EURO U21 a fost una senzaţională, mă bucur foarte mult pentru rezultatul echipei noastre naţionale, am fost în tribune alături de ei. E o perioadă grea acum, dar ne pregătim pentru un întreg sezon!”, a mărturisit Istvan Kovacs.
De asemenea, cel mai bun arbitru român la această oră, Ovidiu Haţegan, spune că este pregătit pentru noul sezon: „Ne propunem să avem un an bun, să eliminăm pe cât posibil greşelile mari. VAR ne-ar asigura linişte, nu ar mai fi discuţii la finalul partidelor. Mă gândesc la Campionatul European de anul viitor, normal, mi-aş dori să arbitrez mai mult decât am făcut-o la EURO în 2016!”.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro