
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură primeşte în luna ianuarie cererile pentru ajutorul de stat prin rambursare a diferenţei de acciză pentru motorina utilizată în agricultură, în trimestrul IV 2020.
Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură şi a fost calculat la valoarea de 1,5258 lei/ litru.
Beneficiarii depun cererile trimestriale de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate şi copiile facturilor de achiziţie.