APIA primeşte cererile pentru ajutorul la motorină

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură primeşte cererile pentru ajutorul de stat prin rambursare a diferenţei de acciză pentru motorina utilizată în agricultură, trimestrul I al acestui an.
Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură.
Beneficiarii depun cererile trimestriale de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate în trimestrul respectiv si copiile facturilor de achizitie.
Ca element de noutate, APIA informează producătorii agricoli că pot solicita sprijinul pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate pe tot parcursul anului, indiferent de trimestrul în care a fost achiziţionată.
Pentru acest an, în Dâmboviţa au fost avizate favorabil 375 de cereri de accord prealabil de finanţare prin rambursare a diferenţei de acciză pentru motorina utilizată în agricultură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Clarificări privind decontarea TVA pentru proiectele de investiţii în infrastructura de irigaţii finanţate prin PNDR 2020

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a prezentat o serie de clarificări privind depunerea proiectelor de investiţii în infrastructura de irigaţii de către Organizaţiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI) prin submăsura (sM) 4.3 Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală […]