ANSVSA a contribuit la o premieră ştiinţifică

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), partener la primul studiu care demonstrează prezenţa ADN-ului viral al pestei porcine africane (PPA) la insectele hematofage din genul Culicoides (asemănătoare cu ţînţarul).
Pentru a identifica noi mijloace de luptă împotriva pestei porcine africane (PPA), ANSVSA s-a implicat în studierea rolului insectelor hematofage în transmiterea acestei boli.
În acest sens, pentru o perioadă de 11 luni, în intervalul martie 2020 – ianuarie 2021, specialişti din cadrul ANSVSA şi ai Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA) au colaborat cu Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca (USAMV Cluj-Napoca) într-un proiect de cercetare finanţat de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA).
Studiul a analizat posibilitatea transmiterii virusului pestei porcine africane (PPA) prin intermediul insectelor hematofage (Culicoides, Stomoxys, Tabanidae, Ixodoidae).
Concret, specialiştii USAMV Cluj-Napoca şi ANSVSA s-au deplasat în exploataţii comerciale şi gospodării ale populaţiei unde evolua pesta porcină africană şi au instalat capcane pentru a captura insecte hematofage care se hrănesc cu sângele porcilor.
Au fost selectate pentru studiu 30 de exploataţii de porci din România în care evolua boala, în conformitate cu un sistem de notare a riscurilor.
Peste 150.000 de insecte au fost recoltate şi ulterior sortate şi identificate în cadrul laboratorului disciplinei de parazi-tologie USAMV Cluj-Napoca. Mai mult de 4.000 de insecte astfel eşantionate au fost trimise la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală unde, în cadrul Laboratorului Naţional de Referinţă (LNR), au fost testate prin tehnici de biologie moleculară.
Analizele au fost realizate în conformitate cu protocoalele recomandate de către Laboratorul European de Referinţă pentru identificarea ADN-ului viral pentru PPA.
Expertiza dobândită în urma testării pentru pesta porcina africană a peste 10.000 de probe de la apariţia acestei boli în România şi-a spus cuvântul, dovadă fiind rezultatele obţinute.
În urma determinărilor de laborator, descoperirea majoră a acestui studiu a fost că în anumite specii de insecte hematofage care se hrănesc cu sângele porcilor, capturate din focarele de PPA, a fost pus în evidenţa ADN-ul virusului PPA.
În cazul fermelor comerciale unde evolua PPA, peste 70% dintre insectele hematofage capturate conţineau ADN-ul virusului PPA, ceea ce arată că importanţa insectelor hematofage în transmitere virusului PPA ar putea fi mai mare decât se considera până în prezent.
De asemenea, s-a constat că vectorii cel mai frecvent întâlniţi în exploa-taţiile de suine sunt Culicoides şi Stomoxys şi că dinamica sezonieră a acestor insecte ar putea explica numărul crescut de focare de PPA în lunile de vară.
Identificarea în insecte a ADN-ul virusului PPA susţine ipoteza rolului acestora în transmiterea bolii, fiind necesare, însă, studii suplimentare în acest sens.
Concluziile acestui studiu, primul care demonstrează prezenţa ADN-ului viral al PPA la specia Culicoides, aduc o contribuţie relevantă în elaborarea şi aplicarea de noi strategii pentru combaterea acestei boli cu impact economic major.
Rezultatele studiului au fost validate de experţii EFSA, şi se regăsesc publicate pe site-ul instituţiei, sub formă de raport ştiinţific extern.
ANSVSA a solicitat EFSA continuarea acestor cercetări pentru a avansa în stabilirea rolului acestor insecte în transmiterea virusului PPA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

18.630 de persoane au avut test pozitiv cu SARS-CoV-2 între 27 decembrie şi 11 aprilie după prima doză

Un număr de 18.630 de persoane (0,81%) au avut un test pozitiv de infecţie cu virusul SARS-CoV-2 în perioada 27 decembrie 2020 – 11 aprilie 2021, după administrarea primei doze de vaccin, se arată într-o informare a Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).Potrivit INSP, 69,2% dintre acestea au fost vaccinate […]