Aninoasa „a izbândit” CU GREU, ECHIPA LUI BĂLAŞA A AJUNS ULTIMA DIN SERIE Viitorul Domneşti – FC Aninoasa 2-1 (1-0)

Mihai ROŞOIU

Au marcat: V. Stan (min. 43), Obreja (min. 90+2) – Pahonţu (min. 90+4)
Au avut nevoie de 22 de meciuri pentru a ajunge aici. După o cursă asemenea unui marator, elevii lui Cristi Bălaşa au ajuns pe ultimul loc al clasamentului seriei a III a. Într-una dintre puţinele discuţii pe care le-am avut cu preşedintele Mitrea despre echipa din apropierea Târgoviştei, acesta vorbea de schimbarea la faţă a grupării din Aninoasa din retur. A avut mare dreptate. Nu e uşor să ajungi pe ultimul loc al clasamentului când ai în serie Domneşti şi satelitul primei echipe din Mioveni, care nu intenţionează să bată sau să deranjeze cam pe nimeni.
Bine, cu excepţia, celor de la FC Aninoasa, care vinerea trecută au ajuns la apogeul ruşinii, pierzând duelul cu formaţia din micuţa localitate ilfoveană. Şi când te gândeşti că într-un interviu acordat colegilor de la db-sport.ro, Cristi Bălaşa vorbea despre promovarea în Liga a II a, uitând probabil că e destul de greu să ajungi în al doilea eşalon valoric al fotbalului românesc direct din campionatul judeţean.
Băieţii care au jucat vineri la Domneşti pentru Alexandria au
fost:
Grigore – Marina, Blas, Neaga (60 Năstase), Pahonţu – Grig-orescu, Lică (47 Călinescu), Dinu (76 G. Matei), Nedelea – Maican, Leotescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

O zi în penitenciar, văzută prin ochii studenţilor târgovişteni

Poliţiştii structurii de analiză şi prevenire a criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au organizat o vizită la Penitenciarul Mărgineni pentru 15 studenţi din cadrul Universităţii Valahia – Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative. Activitatea a fost desfăşurată în cadrul Proiectului „Dincolo de aparenţe”, derulat în parteneriat cu […]