Andrei Iliescu a adus bucuria gazdelor. Flacăra Moreni – F.C. Aninoasa 1-0 (1-0)

Date:

sportA marcat: Andrei Iliescu (min. 2) Au arbitrat: Moroiţă Andrei (Ploieşti), Dumitru Ionel Valentin (Gherghiţa), Petre Doru Nicolae (Ploieşti). Observatori FRF: Burcea Petrică (Giurgiu), Băcescu Mihail (Braşov). Meciul s-a disputat pe stadionul Flacăra. Spectatori 2000.
Flacăra: Halcu – D. Matei, Acasandrei, Pârvu, Tronaru – M. Plăcintă (cpt), L. Plăcintă – Negrea (85 – Gujă), Roman (51 – Drăgan), Denis Iliescu (51 – Rogojină) -Andrei Iliescu (83 – Ene). Rezerve neutilizate: Panaite – Timofte, Palamariu
Antrenori: Gabi Paraschiv, Vasile Petre, George Preda. Aninoasa: Bărboiu – Marina, A. Ştefan, Pahonju, Coman (57 -Dijă) – Cernea, C. Dinu, Penescu, Şt. Ion – T. Calofir (73 – I. Maican), Neguj. Rezerve neutilizate: I. Constantin, Grigorescu, Ene, Rusu.
Antrenori: Cristi Bălaşa, Răzvan Toboşaru.
Flacăra a învins de două ori în acest sezon pe F.C. Aninoasa: 2-0 (M. Plăcintă 4, Drăgan 85) în Cupa României şi 1-0 (Andrei Iliescu 2) în campionat. Cele două partide s-au disputat la Moreni. În meciul de sâmbătă, băieţii lui Gabi Paraschiv au ştiut să exploateze defectele adversarilor, administrându-le o o înfrângere usturătoare, greu de digerat.
Pe lângă ambiţie şi unitate, morenarii au dovedit o insistenţă care avea să încânte.
În min. 2, la o degajare din mână a portarului Halcu, fundaşul Ştefan a fost ezitant şi Andrei Iliescu a
înscris golul care a adus bucuria oaspeţilor, 1-0.
În continuare, jocul a fost aspru, nebulos şi arţăgos.
S-a jucat mai mult la mijlocul terenului. De puţine ori au fost puse în pericol cele două porţi apărate de Halcu (Flacăra), respectiv Bărboiu (F.C. Aninoasa). Ambele combatante s-au priceput mai bine să distrugă decât să construiască. Niciuna n-a reuşit să pună stăpânire pe joc.
Halcu a fost prieten cu bara la şutul trimis de C. Dinu.
La poarta cealaltă, Denis Matei a avansat cu tupeu, a şutat, dar n-a cadrat buturile apărate de Bărboiu. Tibi Calofir (63) a tratat cu superficialitate o bună ocazie, când cu capul nu l-a putut învinge pe excelentul Halcu (18 ani). Ultima ocazie i-a aparţinut lui Drăgan (70), care a ratat din poziţie bună.
Intrarea în câmpul de joc a lui Ionuţ Maican a mai înviorat un atac anemic al Aninoasei, dar fără schimbări majore ale tabelei de marcaj.
Flacăra a jucat simplu, direct şi eficient şi a câştigat. F.C. Aninoasa a abuzat de pase laterale, de control prelungit al balonului şi a pierdut.
Echipa de malurile Cricovului Dulce a obţinut o victorie seacă, neacoperită de glorie, dar de trei puncte care o urcă din nou pe podium.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Pe 26 aprilie 2024, la Muzeul de Istorie din Târgoviște, ora 17:00, va avea loc evenimentul „Vinerea Floriilor”

În calendarul creştin ortodox, Sărbătoarea Sfintelor Paşti ocupă cel...

MORENARUL ANDREI IVAN SE LAUDĂ CU SOȚIA SA

Andrei Ivan a postat pe reţelele sociale imagini de...

SORANA CÎRSTEA RĂMÂNE PE LOCUL 29 WTA

Simona Halep a coborât în clasamentul WTA. Fostul lider...

CHINDIA REVINE PE „EUGEN POPESCU”

Program etapa 5 play-off Liga 2, sezon 2023-2024:sâmbătă, 20...