Published On: vin, Oct 20th, 2017

Andreea Părăluţă, înaintea meciului din Belgia „Toată lumea e concentrată şi dornică să realizeze rezultate bune în această deplasare”

Portarul Andreea Părăluţă, 22 de ani, una dintre cele mai valoroase jucătoare ale naţionalei României, e convinsă că dubla cu Belgia şi Italia poate constitui un nou început pentru prima reprezentativă în actualele preliminarii. Dâmboviţeanca a acordat un amplu interviu site-ului Federaţiei Române de Fotbal.
„S-a muncit din greu”
– Andreea, cu ce gânduri aţi plecat spre Belgia şi Italia?
– Cu cele mai bune gânduri! Sincer, sper să luăm toate cele şase puncte din această deplasare, chiar dacă va fi foarte greu. În primul rând pentru că jucăm în deplasare. Sunt convinsă că dacă vom pune în practică tot ceea ce am făcut în aceste zile la antrenamente nu are cum să nu iasă bine. Spun asta pentru că la antrenamente s-a muncit din greu. Important e ca la ora meciurilor să fim cele de la antrenamente.
– Aţi început cu stângul noua campanie.
– Am pregătit foarte bine meciul contra Italiei de la Cluj. Atmosfera a fost una foarte bună, aveam încredere. Pe teren a fost însă altceva. Poate presiunea, poate absenţele din echipă, dar chiar şi aşa, cu puţină şansă, puteam să scoatem un rezultat pozitiv contra Italiei.
– Cât de mult contează înfrângerea în faţa
Italiei?
– A fost un debut. Ne aflăm aşadar la început, iar drumul e foarte lung. Aşteptăm cu nerăbdare şi duelurile dintre echipele considerate favorite în această grupă, Italia şi Belgia, să vedem ce se întâmplă. Avem şansa noastră şi trebuie să ne jucăm această şansă.
– Cum le simţi pe fete?
– Toată lumea e concentrată şi dornică să realizeze rezultate bune în această deplasare. Din păcate, vor absenta câteva jucătoare de bază ale echipei naţionale şi mă refer aici la Olivia Oprea, Alexandra Lunca, Ştefania Vătafu, Florentina Olar-Spânu, Andreea Corduneanu. Ultima e suspendată pentru primul meci, cel contra Belgiei.
„Le-am descoperit punctele slabe”
– Echipa naţională a crescut faţă de campania trecută?
– Nu ştiu ce să spun. Nu pot spune dacă echipa de acum e mai bună sau nu. Multe nu s-au schimbat. Cert e că avem mai multă experienţă, că am dovedit că ne putem bate de la egal la egal cu echipele puternice.
– Ce spui despre Belgia, primul adversar?
– E o echipă bună, cu jucătoare valoroase, o echipă care a fost prezentă la EURO 2017. Le-am studiat şi le-am descoperit punctele slabe, pe care trebuie să le exploatăm.
– Italia?
– Am jucat contra lor acum o lună, aşa că le ştim foarte bine. Rămân la părerea că Italia e o echipă de bătut. Nu am reuşit să învingem Italia la Cluj, poate reuşim acum, la ele acasă.
Lotul convocat de selecţionerul Mirel Albon pentru această dublă: Portari: Andreea Păraluţă (Atletico Madrid), Lavinia Boandă (Olimpia Cluj) Fundaşi: Andreea Corduneanu (Diosgyori VTK), Adina Giurgiu, Melinda Nagy, Teodora Meluţă (toate Olimpia Cluj), Maria Ficzay (Medyk Konin), Brigitta Goder (Gyori ETO FC) Mijlocaşi: Ioana Bortan, Andreea Voicu, Mihaela Ciolacu, Beatrice Tărăşilă (toate Olimpia Cluj), Claudia Bistrian (CFR Timişoara), Andrea Herczeg (Tocksfors IF), Bianca Sandu (Diosgyori VTK) Atacanţi: Cosmina Duşa (Konak Belediyespor), Laura Rus (Apollon Ladies FC), Cristina Carp, Mara Bâtea (ambele Olimpia Cluj).

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>