Published On: vin, mai 22nd, 2020

ANAF recomandă, în continuare, interacţiunea la distanţă cu unităţile fiscale

Agenţia Naţională de Administare Fiscală recomandă contribuabililor, şi în perioada decretării stării de alertă, interacţiunea la distanţă cu unităţile fiscale, pentru a nu fi zădărnicit efortul întregii societăţi de limitare a răspândirii infectării cu noul Coronavirus. Astfel, conducerea ANAF a dispus continuarea implementării măsurilor de protecţie a contribuabililor şi

a angajaţilor, care sunt în totală concordanţă cu recomandările specialiştilor în sănătate publică şi normele generale de apărare împotriva infectării cu noul Coronavirus SARS-CoV 2.
Măsurile adoptate sunt necesare în scop preventiv, dar şi pentru desfăşurarea activităţii în bune condiţii, pentru toţi cei implicaţi: – se vor prelucra, şi în perioada stării de alertă, informaţiile şi măsurile de protecţie

pentru prevenirea infectării cu noul Coronavirus SARS-CoV 2, cu toţii angajaţii;

  • angajaţii vor purta, în mod obligatoriu, măşti de protecţie (medicale/non-med-icale), mâinile vor fi igienizate ori de câte ori este nevoie;
  • sunt monitorizate stocurile de materiale de protecţie la nivelul tuturor structurilor ANAF, fiind alimentate permanent;
  • temperatura angajaţilor va fi măsurată zilnic, la începerea programului de lucru;
  • sunt amplasate covoare dezinfectante la intrarea în fiecare unitate fiscală şi dis-pensere cu substanţe dezinfectante;
  • punctele de acces în unităţile fiscale sunt dotate cu măşti pentru vizitatori şi soluţii pentru dezinfectarea mâinilor;
  • spaţiile şi suprafeţele intens utilizate vor fi dezinfectate de mai multe ori pe zi, iar suprafeţele de lucru vor fi dezinfectate periodic;
  • se menţine programul de lucru decalat pentru evitarea aglomerărilor la intrarea/ieşirea din incinta unităţilor fiscale şi pentru limitarea numărului de angajaţi prezenţi în acelaşi timp, în aceeaşi incintă;
  • toate şedintele, întâlnirile cu participare extinsă se realizează în sistem video conferinţă, iar delegaţiile/deplasările angajaţilor sunt suspendate în perioada următoare;
  • se va asigura o distanţă de minimum 1,5 m între angajaţii care lucrează la birouri, orientate faţă-spate sau spate-spate;
  • se va efectua săptămânal nebulizarea încăperilor climatizate cu recircularea

aerului şi se va efectua dezinfecţia instalaţiei de climatizare conform instrucţiunilor producătorului;

  • se menţine munca la domiciliu pentru salariaţii care îşi pot desfăşura activitatea la distanţă, iar procesul de dotare a angajaţilor cu laptopuri/tablete va continua, în vederea creşterii procentului personalului care desfăşoară activităţi la distanţă;
  • la intrarea în toate sediile este afişat, în continuare, materialul informativ cu privire la mijloacele de comunicare la distanţă cu
    ANAF;
  • se va extinde utilizarea semnăturilor digitale, la nivelul aparatului propriu şi al structurilor teritoriale ale ANAF;
  • procesul de digitalizare a instituţiei este accelerat, în vederea extinderii capacităţii de furnizare online a serviciilor ANAF;
  • vor fi înfiinţate, temporar, camere de primire destinate vizitatorilor;
  • ghişeele/casieriile vor fi protejate cu plăci de plexiglas;
  • vor fi organizate sensuri unice de intrare / ieşire a contribuabilor;
  • este limitat, şi pe perioada stării de alertă, accesul în cadrul spaţiilor destinate contribuabililor, astfel încât să se evite crearea de cozi/aglomeraţie, stabilindu-se o distanţă de cel puţin 1,5 m între persoane.
    Pentru gestionarea prevenirii răspândirii noului Coronavirus SARS-CoV 2 se vor adopta noi măsuri sau vor fi menţinute cele existente, în funcţie de evoluţia situaţiei, care este monitorizată permanent.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>