ANAF contribuie semnificativ la efortul naţional de limitare a răspândirii infecţiei cu noul coronavirus

În această perioadă dificilă pentru ţara noastră şi nu numai, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a angrenat toate forţele sale în combaterea răspândirii infectiei cu noul virus, dar mai ales pentru asigurarea funcţionării Statului Român şi pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute prin Ordonanţele Militare nr. 1/2020 şi 2/2020.
ANAF asigură colectarea veniturilor bugetare şi derulează procedurile de administrare fiscală pentru ca Bugetul Statului să fie permanent alimentat în vederea asigurării resurselor necesare funcţionării sistemului medical, armatei, poliţiei, serviciilor de asistenţă socială şi multor altor activităţi esenţiale ale Statului Român.
În nicio ţară din lume, sistemul nu poate funcţiona fără îndeplinirea obligaţiilor fiscale ale contribuabililor şi fără spiritul civic al acestora, mai ales în prezent, în condiţiile declarării stării de urgenţă.
ANAF este implicat în efortul naţional de limitare a răspândirii virusului şi prin Direcţia generală antifraudă fiscală, dar mai ales prin Direcţia generală a vămilor şi structurile vamale teritoriale. Personalul vamal este în prima linie la frontieră si tratează cu prioritate operaţiunile desfăşurate de organizaţiile şi operatorii economici, acordând o atenţie specială operaţiunilor de import de materiale şi echipamente medicale.
Birourile vamale de frontieră au program non-stop, iar birourile vamale de interior au primit instrucţiuni de a asigura îndeplinirea formalităţilor vamale pentru operaţiunile urgente şi în afara progra

mului normal de lucru, ori de câte ori vor fi solicitate.
Totodată, organele fiscale tratează cu maximă operativitate solicitările contribuabililor din această perioadă, în special în cazul agenţilor economici pentru care a fost accelerat procesul de rambursare al TVA, în vederea asigurării fluxului de capital necesar continuării activităţii.
Precizăm că, la nivelul instituţiei, au fost dispuse măsuri în vederea asigurării securităţii şi sănătăţii personalului, dar şi pentru protecţia contribuabililor, încă de la primele informaţii cu privire la riscul de răspândire a infecţiei cu COVID – 19.
Eforturile tuturor vor contribui la depăşirea cu bine a acestei situaţii excepţionale!
Reamintim contribuabililor că obligaţiile fiscale se pot îndeplini utilizând metode de comunicare la distanţă prin intermediul Spatiului Privat Virtual (pentru depunerea declaraţiilor şi obţinerea de informaţii), iar plata poate fi efectuată prin internet banking sau ghiseul.ro.
Informaţii generale în domeniul fiscal şi IT se pot obţine prin apelarea Call-center-ului, la numărul de telefon 031.403.91.60. De asemenea, contribuabilii care nu sunt înrolaţi în Spaţiul Privat Virtual pot utiliza Formularul de contact de pe site-ul Agenţiei pentru a obţine informaţii generale în domeniul fiscal şi IT..
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

În periada 02.04-03.04.2020, SUCURSALA DE DISTRIBUŢIE A ENERGIEI ELECTRICE Târgovişte

În periada 02.04-03.04.2020, SUCURSALA DE DISTRIBUŢIE A ENERGIEI ELECTRICE Târgovişte execută lucrări pentru prevenirea unor avarii în instalaţiile de medie şi joasă tensiune. In acest sens, va fi întreruptă energia electrică la micii consumatori şi la consumatorii casnici, în localităţile menţionate mai jos: ” JOI, 02.04.2020: Săbieşti, Colacu, Piscicola Săbieşti, […]