Published On: vin, dec. 15th, 2017

Amenzi in valoare de 80.000 de lei, aplicate de poliţiştii dâmboviţeni

Opt şoferi au rămas temporar fără permis, şase infractori au fost prinşi în flagrant delict şi au fost aplicate amenzi în valoare de peste 80.000 de lei, după ce poliţiştii dâmboviţeni au intervenit la 30 de evenimente şi au organizat opt acţiuni. Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au acţionat, în tot judeţul, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Au fost organizate 8 acţiuni şi s-a intervenit la 30 de evenimente, dintre care 22 au fost sesizate prin SNUAU 112. În urma activităţilor, au fost constatate 18 infracţiuni, dintre care şase în flagrant delict. Totodată, poliţiştii au aplicat 255 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 82.760 de lei, dintre care 29 la Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, două la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi 11 la alte acte normative. Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale poliţiştilor. Astfel, au fost aplicate 213 amenzi, dintre care 32 pentru viteză excesivă şi una pentru consum de alcool, restul fiind pentru alte abateri de la normele rutiere. De asemenea, au fost reţinute opt permise de conducere şi au fost retrase nouă certificate de înmatriculare. Activităţile au fost desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>